Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PLAGIATUL LUI PONTA. Cum le-a dat un avocat sentinţa în plic celor opt judecători din CONSILIUL NAŢIONAL DE ETICĂ: "Sunt sătul până peste cap de tot". EXCLUSIV

Publicat in Gandul, vineri 20 iulie 2012 ·

Consiliul Naţional de Etică: Ponta NU A PLAGIAT. Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti: Ponta A PLAGIAT. Premierul şi ministrul Educaţiei nu recunosc decât verdictul dat de Consiliul Naţional de Etică, considerând că restul soluţiilor (soluţia Universităţii şi cea a CNADTCU, organism între timp desfiinţat în vederea reorganizării) sunt politice. Dincolo de aceste decizii, rămâne un fapt evident: cel puţin 85 de pagini din lucrarea de doctorat a lui Victor Ponta sunt copiate din cartea profesorului Dumitru Diaconu, după cum puteţi vedea aici. În aceste condiţii se pune întrebarea: cum au putut cei opt profesori universitari din Consiliul Naţional de Etică să treacă peste acest amănunt şi să decidă că NU a fost plagiat? gândul a stat de vorbă cu trei membri ai Consiliului, iar ceea ce am aflat este surprinzător.

DA sau NU la referendum? Votează AICI în REFERENDUMUL VIRTUAL Gândul şi câştigi un iPad2!

Decizie în plic

Este incredibil, dar membrii CNE par să nu fi analizat teza de doctorat a lui Victor Ponta, ci să fi validat o soluţie primită din altă parte. În ultimele săptămâni, aceşti "judecători" au fost supuşi unei presiuni imense, fapt recunoscut de profesorul Nicolae Burnete, de la Universitatea Tehnică Cluj: "Sunt sătul până peste cap de tot. (...) Este nedrept felul în care suntem trataţi ca oameni". Aşa se face că membrii comisiei au încercat să paseze responsabilitatea unei subcomisii "de experţi jurişti", trei la număr, dintre care gândul l-a identificat pe avocatul Gheorghiţă Mateuţ, după cum puteţi vedea mai jos.

Cei opt profesori universitari din Consiliul Naţional de Etică, care au decis că teza de doctorat a lui Victor Ponta nu este un plagiat, spun că au preluat concluziile raportului întocmit de trei experţi în drept. Contactat de gândul,Petru Andea, membru al Consiliului Naţional de Etică, a declarat că verdictul dat

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Şofer polonez de TIR, prins când circulă pe contrasens pe A1 Bucureşti-Piteşti. S-a ales cu amendă şi cu permisul suspendat

HotNews acum o ora
Un şofer de TIR, cetăţean polonez, a fost amendat de polițiști cu 3.000 de lei și a rămas fără permis de conducere, după ce a fost prins sâmbătă dimineață, 16 noiembrie, în timp ce circula pe contrasens pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, sensul s

Ciucă: „Sunt un candidat cu profesie, nu un candidat de profesie/ Contracandidații mei se portretizează așa cum sunt, nu așa cum trebuie”

HotNews acum 59 minute
Președintele PNL Nicolae Ciucă a afimat, la întâlnirea regională a PNL de la Timișoara, că „binomul PSD-AUR” recurge la „mașiniațiuni” astfel încât alegerile prezidențiale să fie câștigate de către cei care „puterea totală” în România. „Eu nu sunt c

Reacția VIRALĂ a unei jurnalistei kosovare, după meciul România-Kosovo. Ce scrie și presa din Serbia

Gandul acum 2 ore
Meciul România-Kosovo, din ETAPA a cincea a Ligii Națiunilor, a fost abandonat la scorul de 0-0, după ce oaspeții au plecat la vestiare, în prelungiri, fără să aibă acordul arbitrului. La scurt timp după meci, Qeqa Krelani, cea mai cunoscută jurnali

Youtuberul Jake Paul l-a învins pe legendarul pugilist Mike Tyson, prin decizie unanimă, într-un meci disputat în Texas - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Youtuberul Jake Paul l-a învins pe legendarul pugilist Mike Tyson prin decizie unanimă, câştigând vineri, în Texas, o luptă între generaţii la categoria grea, care nu a reuşit să se ridice la înălţimea aşteptărilor. Meciul dintre Paul, în vârstă de

Elena Lasconi: În niciun fel USR nu ar guverna cu PNL-ul condus de Iohannis şi de Ciucă / Ce spune despre ascensiunea lui Simion

HotNews acum 2 ore
Candidata USR pentru funcţia de preşedinte al României spune că dacă va fi aleasă nu va susţine o guvernare în care USR să se alăture unui Partid Naţional Liberal care să fie condus de către cei care controlează acum partidul și că ar guverna cu un

VIDEO Rareş Bogdan, atac la USR şi la Dominic Fritz: „Reprezentanţi woke care doreau să rămână bărbaţii însărcinaţi, vor să-l anuleze pe Moş Crăciun, nu vor să spună Hristos a înviat! L-aţi ales primar pe unul”

HotNews acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a lansat, sâmbătă, la reuniunea regională a partidului organizată la Timşoara, la care au participat mii de liberali, atacuri dure la adresa contracandidaţilor lui Nicolae Ciucă. Rareș Bogdan l-a numit pe Nic

Zelenski: Este cert că războiul se va termina mai repede cu politicile echipei care va conduce acum Casa Albă

News.ro acum 7 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că războiul Rusiei împotriva ţării sale se va „încheia mai repede” decât s-ar fi încheiat în mod normal odată ce Donald Trump va deveni preşedintele SUA anul viitor, relatează The Guardian. „Este

Cel puțin 10 bebeluși au murit într-un incendiu la spital. Alți 16 sunt în stare critică VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Cel puţin zece nou-născuţi au murit într-un incendiu izbucnit în unitatea neonatală a unui spital din Jhansi, în nordul Indiei, a anunţat, sâmbătă, un oficial al guvernului local, citat de AFP. „Din păcate, zece copii au murit”, a declarat, vineri s

Karoline Leavitt, de 27 de ani, numită de Donald Trump secretar de presă al Casei Albe: „Am încredere absolută”

Libertatea acum 4 ore
Preşedintele ales al SUA Donald Trump a făcut a numit-o, vineri, pe purtătoarea sa de cuvânt din perioada de tranziţiei, Karoline Leavitt, în vârstă de 27 de ani, în postul de secretar de presă al Casei Albe, relatează The Guardian. Leavitt a câştig

Zelenski: Putin nu doreşte să negocieze o pace, ci să iasă din izolare / ”Pentru el este avantajos. Să se aşeze, să vorbească şi să nu negocieze”

G4Media acum o ora
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a afirmat că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, nu doreşte pacea în cazul în care s-ar aşeza la masa negocierilor, ci să pună capăt izolării sale, subliniind totodată că negocierile cu Rusia sunt posibil

Vremea

București
acum

sâm.

3°/9°
dum.

3°/9°
lun.

3°/11°
mar.

5°/11°
Iasi
acum

sâm.

2°/9°
dum.

2°/11°
lun.

2°/11°
mar.

4°/13°
Constanta
acum

sâm.

5°/8°
dum.

5°/10°
lun.

5°/10°
mar.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

0°/5°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/8°
mar.

2°/8°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/6°
dum.

0°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/13°