Iulie 1958. Alaska devenea cel de-al 49-lea stat al Federaţiei americane. Preşedintele Dwight Eisenhower promulga decretul care consfinţea această transformare oficială a uriaşului teritoriu din nord-vestul ţării şi care avea să intre în vigoare la începutul anului următor. Evenimentul se producea la aproape o sută de ani după ce guvernul federal cumpărase de la Imperiul rus suprafaţa de peste 1,7 milioane de kilometri pătraţi. Alaska este cel mai întins stat dintre cele 50 americane, dar şi cel având cea mai redusă densitate a populaţiei, prin cei aproape 730.000 de locuitori. În martie 1867, americanii achiziţionaseră totul în schimbul unei sume derizorii, de 7,2 milioane de dolari. Adică echivalentul a doar 120 de milioane de dolari, din prezent.
Ca pentru a marca această transformare politică, la doar două zile Natura a oferit un cutremur de o magnitudine extremă, de 7,9 pe scara Richter. Acesta a dus la formarea unui val înalt de 520 de metri, care a făcut ravagii în Golful Lituya, situat pe coasta sud-estică a Alaskăi. Zona fiind slab populată, nu au pierit decât cinci persoane. În prezent, Alaska este unul din ultimele refugii în calea civilizaţiei forţate. O atestă şi acest reportaj, care-l are în prim-plan pe unul dintre supravieţuitorii din această zonă sălbatică. În august 1959, Hawaii avea să devină al 50-lea stat care se alătura Federaţiei americane.
Turul Franţei era câştigat în acea lună de Charly Gaul. Un rutier luxemburghez în vârstă de 25 de ani, cu un chip veşnic trist şi cu o pereche de picioare disproporţionat de scurte. Măcelar de profesie, angajat al unui abator din sudul Marelui Ducat, Gaul devenise ciclist profesionist cu cinci ani înainte, după ce câştigase peste 60 de curse ca amator. Incluzând aici o victorie de etapă extraordinară, la 17 ani, în Turul Austriei, care programase o căţărare pe Grossglockner. La 1,73 m şi 64 k