Primele cinci cele mai mari lanțuri locale de retail au cumulat, anul trecut, pierderi de circa 12,7 milioane de euro şi datorii de puţin peste 186 de milioane de euro. Pe eticheta a patru dintre ele – Leonardo, Mondex, TinaR şi House of Art - scrie insolvență.
Rețele amintite și care au intrat de bunăvoie în insolvență, plus Jolidon, care încă mai rezistă fără ajutor judiciar, păreau a fi cele mai stabile nume ale retailului românesc de fashion dinaintea crizei.
Inflația de malluri și galerii comerciale, creșterea consumului și disponibilitatea băncilor de a finanța companiile au fost tot atâtea motoare care au propulsat firmele locale în fruntea pieței de fashion și încălțăminte atât ca volum de vânzări, cât și ca număr de magazine.
Unda de șoc a crizei le-a lovit însă în plin. „Nu ne merge strălucit“, spunea Olga Stanciu, director adjunct al producătorului clujean de lenjerie Jolidon, într-o discuţie din septembrie 2011. „N-am terminat 2010 pe plus. Suntem încă în recuperări, dar creșterea de 50% a exporturilor ne face să rămânem optimiști“, mărturisea ea atunci. Nici 2011 însă nu s-a încheiat pe plus: pierderile raportate de companie la Ministerul Finanțelor depășesc 5,3 mil. de euro.
Afaceri în scădere a avut și Staff Collection, deţinătoarea celei mai mari reţele românești de magazine de confecţii House of Art, care a raportat pierderi de 1,4 mil. euro în 2011, la o cifră de afaceri de 13 mil. euro. Faţă de 2008, an „de referinţă“ pentru industria de profil, veniturile celor două businessuri au scăzut cu circa 40%.
Retailerul de încălţăminte şi marochinărie Leonardo - care a dat tonul reorganizărilor judiciare -, a încheiat 2011 cu pierderi de 5,8 milioane de euro, potrivit datelor raportate la Ministerul Finanţelor. Retailerul are datorii de cca. 100, 8 mil. euro, dublu decât cifra de afaceri (55 mil. euro).