Bucureştenii se pot relaxa şi în acest weekend la concertele în aer liber organizate de Primăria Sectorului 3 în parcurile Alexandru Ioan Cuza şi Colţea.
Programul serilor de 21 şi 22 iulie cuprinde:
- sâmbătă
Classic Band 2000 în Parcul Alexandru Ioan Cuza - 18.00-20.00 (muzică de promenadă, film si populară);
Cvartetul Passione în Parcul Colţea, de la 20.00 la 21.30 (muzică clasică).
- duminică
Karpaten Show Band în Parcul Alexandru Ioan Cuza –18.00-20.00 (muzică germană);
Cvartetul Bella Musica în Parcul Colțea, de la 20.00 la 21.30 (muzică clasică).
Formaţiile care vor urca pe scenă propun şi de această dată un repertoriu variat, de la muzică de film, muzică uşoară, ambientală, promenadă, jazz-rock la folclor autentic (în Parcul Alexandru Ioan Cuza).
Concertele fac parte din stagiunile de spectacole organizate de Primăria Sectorului 3 în perioada 5 mai - 30 septembrie.