Modelul de clasă mini al constructorului japonez se adresează aproape exclusiv femeilor tinere şi la început de carieră. Cu un motor de 1.0 litru în trei cilindri, portocaliul Aygo este indicat numai în trafic urban.
Segmentul mini a început să fie băgat în seamă tot mai mult şi în România. Dacă în anii ’90 tendinţa oricărui om cu ceva dare de mână era să sară direct într-un Nissan Patrol sau Opel Frontera, parcă acest trend s-a mai diminuat. Sigur, Bucureştiul probabil că bate orice altă capitală din Europa la numărul de X6 sau Range Rover Evoque, dar nimeni nu poate contrazice faptul că maşinile de dimensiuni mici s-au înmulţit în ultima perioadă. De ce nu, acest fapt poate fi determinat şi de criza mondială.
Toyota Aygo a ajuns acum la cel de-al doilea facelift după lansarea în premieră mondială din 2005. Primul lucru care surprinde plăcut este culoarea rezervată p ediţia limitată Mandarin, care a fost şi cea disponibilă la test. După cum sugerează şi numele, avem de-a face cu un portocaliu intens, de efect la nivelul designului, atât exterior, cât şi interior. Maşina pare ceva mai agresivă, mai sportivă decât caracterul ei real, iar nuanţa dă o senzaţie de uşor lux.
Liniile retuşate ale caroseriei au cuprins un spoiler şi o grilă de radiator noi, plus lămpi pe spate restilizate. Ceea ce au realizat foarte bine proiectanţii este modul cum impresia mandarină creată de culoarea de la exterior a fost prelungită şi în interiorul habitaclului. Instrumentele de bord, gurile de ventilaţie, mânerele portierelor şi scaunele poartă toate amprenta portocalie. Oarecum paradoxal, spaţiul nu este atât de mic pe cât te-ai aştepta la prima vedere. Aygo Mandarin poate fi condus de o persoană de 1.90 m fără probleme, cu menţiunea obligatorie că în spatele acestuia nu mai pot intra decât cel mult bagaje depuse pe bancheta din spate.
În mod clar, este
