Acum, la peste şase decenii de la „Marele război de apărare a patriei", cum îl numea atunci propaganda militară, continuăm să recapitulăm unele evenimente istorice pe care timpul le-a mai sedimentat şi aşezat, pe cât au permis documentele vremii.

Unele dintre acestea au fost tezaurizate de Centrul European de Cercetări Istorice de la Veneţia, fondat de controversatul Iosif Constantin Drăgan, originar din Lugoj. Acesta, în 1990, mă invită la el acasă pentru un interviu şi, la plecare, îmi înmână personal o parte mică din arhiva lui, multiplicată în volume. În acestea am găsit şi texte care poate fi numite „Maniu şi războiul", ele înfăţişând opinii despre marele român ardelean şi acţiunile lui din acel timp când şi România a fost prinsă „în plasa" marii conflagraţii mondiale dintre anii 1940 şi 1944.

Mărturia unui jurnalist american

Astfel, ziaristul american Marthan scrie într-o carte dedicată zilei de 23 August: „Iuliu Maniu înţelese riscurile pe care o campanie dincolo de Nistru le antrena pentru poporul român şi căută să ia contact cu Aliaţii, pentru a le explica dilema tragică impusă poporului român, împins într-o alianţă nefirească de instituţii istorice mai vechi şi mai noi. Maniu, care nu era la putere şi nu avea nici calitatea de consilier al Mareşalului, n-a fost luat în serios cu planul lui de acţiune militară până la Nistru şi, astfel, guvernul român, în frunte cu Mareşalul Antonescu, s-a aruncat fără rezerve în luptă, făcându-se membru activ al Axei, deoarece credea că succesul este de partea ei. Maniu a opus rezistenţă Mareşalului - scrie autorul citat - şi campaniei lui antisovietice. Atâta vreme cât soldaţii români luptau penru teritoriul românesc, ca să elibereze populaţia românească, Maniu şi-a dat aprobarea în mod tacit, deşi chiar şi atunci s-a gândit că poate acelaşi lucru s-ar fi putut obţine prin alte mijloace, el fi