Bucureşti, 19 iulie 2012. Peste 300 de angajaţi Orange din toată ţara, absolvenţi ai programului Acceleration Lab, au sărbătorit finalizarea proiectului prin realizarea unui record omologat World Record Academy.
Prezenţi pe 6 iulie la festivitatea de absolvire, angajaţii Orange şi-au transpus cele mai frumoase experienţe în cadrul companiei în adevărate pagini de poveste, realizând cartea Orange Experiences, cartea cu cei mai mulţi autori - 304, scrisă în cel mai scurt timp - 30 de minute.
Paginile ei cuprind poveşti inspiraţionale, întâmplări amuzante sau descrierile unor momente unice petrecute alături de colegi în cadrul companiei. Orange a dorit realizarea acestui record pentru a sărbători proiectul într-un mod unic.
Programul Acceleration Lab s-a desfăşurat timp de doi ani, numără 458 de absolvenţi şi reprezintă o etapă dintr-un program mai amplu de Talent Management dezvoltat de Orange România. Scopul lui este acela de a dezvolta angajaţii cu potential, care au dovedit ambiţia şi capacitatea să obţină rezultate performante şi să se dezvolte profesional.
Acceleration Lab a fost iniţiat de Orange România prin proiectul "AVANTAJ COMPETITIV PENTRU ROMÂNIA - Dezvoltarea specialiştilor de top", proiect selectat în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013 şi cofinanţat din Fondul Social European şi bugetul de stat, precum şi din fonduri proprii Orange România. Proiectul este în conformitate cu Strategia Agendei de la Lisabona şi Strategia Naţională pentru Dezvoltare durabilă a României.
"Acceleration Lab este unul dintre programele de dezvoltare desfăşurate în cadrul companiei, care oferă oportunitatea celor mai talentaţi angajaţi să îşi îndeplinească potenţialul profesional. Faptul că cei mai buni profesionişti nu încetează să se instruiască demonstrează încă o dată ca această mentalitate st