Peter Sloterdijk, Zelul faţă de Dumnezeu. Despre lupta celor trei monoteisme,
trad. din germană de Andreea Diana Gierling,
Bucureşti, Ed. Curtea Veche, 2012, 172 pag.
Posibilitatea ca un neamţ să scrie o carte mustind de sensuri ilicite e cu atît mai mică cu cît intimidarea la care sunt supuşi intelectualii germani e ţinută azi la un prag de profilaxie liniştitoare.
A preveni un rău e mai uşor decît a-l combate, toţi ştim asta, atîta doar că răul contemporan nu mai vine de la nemţi, iar înverşunarea cu care li se cultivă peste generaţii un sentiment de culpă care a aparţinut bunicilor e proporţională cu dorinţa ca spiritul valkiric să nu mai dea iarăşi tonul hegemoniei în Europa. Efectele însă sunt sub aşteptări, propoganda arătîndu-se lamentabilă în neputinţa de a inhiba imboldul ancestral. Aşa se face că vîna teutonică se impune din nou, Germania fiind astăzi nu doar atelajul economic care trage după sine obositele ţări europene, dar şi locul unde numărul minţilor care gîndesc echt deutsch („autentic german”), graţie unui timbru de profunzime metafizică, începe să crească.
Din categoria recalcitranţilor metafizici cărora le repugnă apucăturile unei gîndiri docile se numără şi Sloterdijk. Deşi stofa filosofului din Karlsruhe nu-i răzbate în înfăţişare – după chip eşti înclinat a-l lua drept un băcan lăţos, prăbuşit în comodităţi de pritaneu modern, care cu greu se smulge duminica spre a juca o partidă de petancă cu alsacienii de peste Rin, şi asta numai dacă e atras de savoarea unui Burgunder rece –, rebelul acesta cu fizionomie de mops meditativ e uns cu toate alifiile: spune doar atît cît poate spune fără primejdia de a fi linşat mediatic, cum s-a întâmplat cu Günter Grass sau cu Thilo Sarrazin.
Tema cărţii e inspirată de plaga care ameninţă să surpe lumea: o conflagraţie mondială în care religiile dau mot
