Scandalul coloneilor civili din Armata Română este pe nedrept eclipsat de cel al Referendumului și al bătăliei politice actuale. Și ar trebui tratat cu mult mai multă atenție, dincolo de folosirea lui ca armă de atac la adresa unui jurnalist vedetă, ca Robert Turcescu, ori a procurorului general Laura Codruța Kovesi.

Pentru început, trebuie spus că această practică nu este una nouă. E moștenită încă din perioada comunistă (unde, totuși, măcar de ochii lumii, cei vizați făceau un fel de stagiu care să justifice avansarea ori reprezentau un fel de recompensă publică pentru diferite personalități din diferite domenii, în special din cel sportiv). A continuat și după 90, fiecare rotație de Putere având proprii săi săi favoriți politici (și Victor Ponta s-a ales c-un grad de căpitan în 2001, și Crin Antonescu, de asemenea căpitan, din 2005), dar a explodat pur și simplu în 2010 și 2011, atât ca număr, cât și ca importanță a gradului – direct colonei.

În privința legalității acestor avansări, atât din punctul de vedere al regulamentelor Armatei, cât și al dreptului comun, sper că se va lăsa cu o anchetă, urmată de sancțiunile de rigoare. Ce mă interesează însă în mod deosebit este semnificația acestor avansări.

Pe de o parte este vorba de credibilitatea Armatei Române, instituție la care se face apel în ultimă instanță în cele mai critice situații posibile: agresiuni armate externe, tentative de lovitură de stat (una reală, nu mediatică), catastrofe/dezastre naturale, epidemie națională. Cum ar veni e acea instituție care ar trebui să intervină în situații extreme, atunci când toate celelalte sunt depășite de situație, în care sunt necesare luarea unor decizii urgente și responsabile (cu scurtcircuitarea tuturor procedurilor civile normale). E normal ca, în astfel de situații, încrederea populației să fie maximă în cei care iau deciziile în cauză (care