În Libia, unde au avut loc alegeri legislative, islamiştii au pierdut în faţa liberalilor. Un rezultat care contrazice o anumită teză fatalistă legată de ofensiva Fraţilor Musulmani în toate ţările arabe marcate de procese revoluţionare. O analiză de Matei Vişniec.

După victoriile electorale ale islamiştilor în Tunisia şi în Egipt, toată lumea aştepta acum repetarea scenariului în Libia. Spre surpriza tuturor, Comisia Electorală libiană a consfinţit victoria liberalilor grupaţi în aşa-numita Alianţă a Forţelor Naţionale.

Mai precis, liberalii au obţinut 40 de locuri în Parlament faţă de 17 obţinute de islamişti. Situaţia este mai complicată însă întrucît din cele 200 de locuri ale Parlamentului 120 doar sunt desemnate prin scrutin uninominal.

Prin jocul alianţelor Franţii Musulmani mai au şansa de a controla Parlamentul, ceea ce nu modifică însă cu nimic constatarea iniţială, şi anume că ofensiva islamiştilor nu este pretutindeni masivă şi că ei nu beneficiază de o bază populară extrem de vastă.

Intr-un articol publicat în revista L’Express, filozoful Bernard Henry Lévy încearcă să explice această situaţie. El este cel care a insistat mult anul trecut pe lîngă preşedintele de atunci al Franţei, Nicolas Sarkozy, ca avioanele franceze să intervină în ajutorul populaţiei libiene şi pentru distrugerea tancurilor cu care Muamar Ghaddafi voia să înăbuşe în sînge insurecţia.

Ori, spune Bernard Henry Lévy, acele imagini au rămas în memorie, faptul că blindatele dictatorului s-au transformat în carcase la intrarea în Benghazy şi în alte oraşe libiene. Faptul că la acea oră marile democraţii au intervenit militar pentru a ajuta poporul libian se reflectă acum în urne cu ocazia primelor alegeri efectiv libere din Libia.

Din păcate acest scenariu nu se va putea repeta în Siria, ţară care se află acum în focul revoluţiei. In cazul Siriei