Preşedintele interimar Crin Antonescu i-a solicitat, vineri, directorului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, generalul Marcel Opriş, să întrerupă liniile de comunicaţii speciale instalate la sediul de campanie al preşedintelui suspendat Traian Băsescu.
‘Am adresat o dispoziţie scrisă azi directorului STS în care i-am cerut să ia deîndată măsurile pentru a se intra în legalitate – întreruperea acestor servicii pentru o persoană privată într-un spaţiu privat’, a afirmat Crin Antonescu, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a luat măsura întreruperii serviciilor de comunicaţii speciale, utilizate de preşedintele suspendat Traian Băsescu, începând de vineri, orele 18,00, potrivit unui comunicat
Declaraţiile preşedintelui interimar:
- Reprezentanţii principalelor state cu tradiţii democratice pot traduce, şioricum urmăresc cu atenţie desfăşurarea vieţii politice din România, să facă cunoscute părerile şi ieşirile lui Băsescu
- Paza domnului Traian Băsescu este asigurată fără să fie nevoie de transmisii speciale
- Am adresat o dispoziţie directorului general al STS să ia măsuri deîndată pentru întreruperea liniilor telefonice
- Liniile telefonice STS au fost instalată în virtutea unei legislaţii care prevede strict beneficiarii unei asemenea instalaţii, adică preşedintele României
- Să clarificăm lucrurile legate de STS: Cred că lucrurile sunt foarte clare, s-a deschis o dezbatere publică şi a fost de datoria mea să încerc să limpezesc nişte luzcruri în raport cu legea. Pe mine personal nu mă interesează câte telefoane speciale are la dispoziţie Traian Băsescu.
Preşedintele interimar Crin Antonescu a reafirmat, vineri, că nu a avut şi nu are o listă cu şefi ai serviciilor pe care să îi schimbe.
‘Eu am spus în prima seară: nu intenţionez schimbarea unor oamen