În 1873, generalul prinţ Ioan Ghika era ministru plenipotenţiar al României la Constantinopole. Era căsătorit cu Alexandrina Moret de Blarenberg, descendentă a lui Henric al VI-lea, regele Franţei. Pe 25 decembrie, s-a născut fiul lor, Vladimir. Micul prinţ a fost nepotul lui Grigore Alexandru Ghika, ultimul principe al Moldovei. Înzestrările spirituale şi mentale ale lui Vladimir Ghika au fost ieşite din comun, domnia sa a fost ceea ce se poate numi un om fenomen, cu un destin fabulos.

A urmat, la Paris, Facultatea de Ştiinţe Politice, Facultatea de Teologie, la Roma, iar la Salonic, Facultatea de Filozofie şi Teologie. Vorbea 26 de limbi şi obţinuse 6 doctorate. Vorbim prin urmare, despre un om care avea o cultură enciclopedică, un erudit, o minte înzestrată cu capacităţi de cunoaştere extraordinare. Pe lângă toate acestea, Vladimir Ghika avea putere vizionară şi acces la revelaţie. Personalitatea sa uriaşă a reunit calităţi intelectuale de excepţie, o memorie fabuloasă şi, ceea ce i-a aşezat destinul pe orbită, o blândeţe şi o bunătate vindecătoare.

Marele vagabond apostolic, preot bi-ritual

A fost botezat ortodox, dar, la 29 de ani, s-a convertit la catolicism. Celor care îl priveau întrebător, cu privire la alegerea făcută, le răspundea: "Trec la catolicism pentru a deveni un ortodox mai bun". A început drumul său religios prin a se dedica trup şi suflet misiunilor de binefacere, a înfiinţat, la Bucureşti, Congregaţia "Fiicele Carităţii", a fondat spitalul "Sfântul Vicenţiu de Paul", a fost un pionier al apostolatului laic. A fost tămăduitor, prin puterile sale vizibile în bunătate, altruism, milă, compasiune, a vindecat, a alinat, a oferit îngrijiri medicale, a făcut convertiri. A călătorit în misiuni de binefacere, în toată lumea, din Congo, până la Tokyo şi Sidney, auzea chemarea, strigătul de ajutor şi se afla acolo unde era nevoie