Autorii acestei cărţi, Ironim Muntean şi Ioan Tudor, mi-au fost colegi de facultate la Filologia clujeană, între anii 1960-1965 ai veacului încheiat. A fost o promoţie numeroasă din care, dacă nu au ieşit personalităţi proeminente ale scrisului românesc contemporan, s-au afirmat destui ca remarcabili profesori secundari. Ironim Muntean şi Ioan Todor veneau din Alba Iulia, capitala Marii Uniri, vechiul Bălgrad al începuturilor de scris românesc, absolvenţi ai Liceului „Horea, Cloşca şi Crişan”, care până după al doilea Război Mondial, purta numele gloriosului unificator de ţară Mihai Viteazul. După absolvirea facultăţii nu s-au limitat, ca mulţi dascăli de literatura română, numai la activitatea catedratică, înţelegând scrisul didactic sau literar ca o completare firească a muncii la clasă.
După ani şi ani au ajuns profesori chiar în oraşul în care absolviseră liceul, unul dintre ei, Ironim Muntean chiar la liceul „Horea, Cloşca şi Crişan”, al cărui eminent absolvent fusese în urmă cu o jumătate de secol. Ambii au înţeles că este o datorie profesională, dar şi de conştiinţă morală şi patriotică studierea şi punerea în lumină, sub riguros raport documentar, a tradiţiilor istorice şi liceale, pe care colegii le pot integra în lecţiile de istorie sau de literatură. Ironim Muntean şi-a afirmat vocaţia de coordonator a numeroase lucrări de uz didactic pentru pregătirea bacalaureatului sau pentru cunoaşterea şi aprofundarea cunoaşterii activităţii şi operei unor scriitori, cu titlul „…azi în şcoală” (Eminescu, Blaga, Rebreanu, Arghezi, Nichita Stănescu ş.a.). Pentru Blaga a dovedit o puternică pasiune, tipărind în colaborare cărţi în care evidenţiază aspecte mai puţin cunoscute din opera astrului de la Lancrăm: Lucian Blaga, azi în şcoală (în colaborare), Editura „Şcoala Albei”,Alba Iulia, 2000; Scrisorile lui Blaga, Editura „Şcoala Albei”Alba Iulia, 2000; Polemi