Treaba se ia din aer, uşor, fără probleme, de prin sălile de cinematograf şi din auzite, se învaţă odată cu mersul cursiv pe stradă şi cu gaşca de prieteni ; şi de cele mai multe ori te virusează pe viaţă.

Mai târziu se prizează cu satisfacţie multiplă în cadrul unei vizionări liniştite şi e ca şi când o ştim de mici, din momentul în care ne-am lipit prima dată privirea de o katană super-luminică în acţiune. A se înţelege că e vorba despre sabia de samurai.

La început, subiectul în discuţie se ia de-a gata, pe încredere; pur şi simplu, se consumă după care se constată, o stare de bine, de nevoie, de dorinţă şi o totală dependenţă. Ochii văd, inima cere dar cine a văzut Sanjuro clipeşte rar, garantat..şi ştie că şocul perfecţiunii nu se şterge din pupilă nici plătit cu ani de viaţă lungă şi tihnită la umbra telenovelelor în floare. Asta e, să recunoaştem, nu vezi în fiecare clipă o ţâşnitoare purtătoare de hemoglobină executând verticala din muşchiul samuraiului înfrânt în luptă...şi dreaptă, nu oricum; cu cod al onoarei, cavalerisme şi respect recirpoc. Fiindcă aşa e viaţa în filmele alb-negru dar extrem-asiatice: neverosimil de scurtă, japoneză în geografie şi spectaculoasă pe final. Acum, de ce mi-am amintit tocmai despre asemenea lucruri purtătoare de sabie e un lucru care necesită o explicaţie.

Cinemateca Eforie din strada cu acelaşi nume plus numărul 2 propune celor interesaţi, doritori, curioşi, trecători, amatori sau cunoscători un cocktail exotic pe bază de pelicule japoneze rare din arhiva naţională de filme. Aşa că cine îşi doreşte să vadă un alt Ultim samurai, fără Tom Cruise, foarte băştinaş şi total fulminanat pe meserie are ocazia să o facă vineri după amiază. Ora 17:30 este cea mai bună oportunitate pentru o întâlnire cu un super Toshiro Mifune şi cu problemele perioadei Edo.

Adrenalină de ani şaizeci, plus tăieturi de sa