Sunt un mic om de afaceri obișnuit (adică fără foarte mari pretenții dar cu taxele plătitela zi) din comuna Bran, membru ANTREC, și încerc de mai mulți ani să accesez și săimplementez proiecte cu finanțare europeană, în special în turism, inițialpentru mine iar mai apoi (și în prezent) ca firmă de consultanță în acestdomeniu.
Cu toate dificultățile inerente și chiar și cu birocrația tipică m-am obișnuit și, în general, cei care încercămsă facem turismul din zonă să fie profitabil și să se desfășoare legal, ne-am obișnuit să trecem peste micile incoveniente.
Ce nu putem înțelege sub nici o formă este cum de noul Guvern, Agenția Națională de Integritate și chiar și presa, toți reprezentanți instituționali ai societățiicivile, tolerează, acceptă și mențin în funcții decizionale, cu bună știință, persoane corupte, incompatibile funcției și aflate într-un evident conflict deinterese, tocmai în posturi legate direct de procesul de accesare al fonduriloreuropene și tocmai acum când suntem sub declanșarea unui iminent proces de infrigement.
Pentru cătrăiesc din această activitate de consultanță am decis să-mi mențin anonimatuldar vă semnalez în cele ce urmează în detaliu tot ceea ce știu despre directorul în exercițiu al Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) Braşov – doamna TODOR C. ANIȘOARA IULIANA, cu speranța că toate angajamentele stupide pe care și le tot asumă zilele acestea: că va demisiona din PDL, că dintotdeauna a fost și va fi alături de actuala putere, pentru care cică este este dispusă să fure în continuare, deși sunt convins că nu i-a cerut conducerea PSD sau PNL din Brașovacest lucru (așa cum afirmă), vor înceta și că în sfârșit se va ocupa de dânsa DNA-aul sau celelalte instituții abilitate.
Primul lucru care sare în ochi dar pe care fostele guverne BOC au refuzat cu obstinație să-lvadă este faptul c