De curând, a închis primul magazin de dimensiuni mari, iar compania arată diferit față de cum era în urmă cu trei-patru ani. Dar chiar și în actualele condiții, Mobexpert rămâne liderul pieței. De unde vin câștigurile?
Criza economică a frânat brusc elanul românilor în ceea ce privește achiziția caselor, iar ca o consecință directă, consumul de mobilă s-a redus drastic față de anul de referință 2008, ultimul de boom economic. Cum reușesc însă marii retaileri de mobilă șă-și mențină vânzările? „Față de 2011, avem creștere de 40% pe zona de outdoor (mobilier de grădină - n. red.), 58% creștere pe segmentul saltelelor, iar vânzările pe decorațiuni s-au dublat în 2012“, explică Dan Șucu, proprietarul Mobexpert, noile tendințe ale pieței. Aceste nișe pe care antreprenorul le-a găsit sunt alternativa perfectă pentru a contrabalansa scăderea vânzărilor de mobilier folosit pe termen îndelungat. „În ceea ce privește segmentul canapelelor, vom vedea roadele abia din toamnă - ne așteptăm, pentru anul viitor, la o creștere de câteva procente, 15%-20%“, spune Șucu. „Partea neașteptată, anul acesta, a fost că exact magazinele care au pierdut cel mai mult în 2009 (Sibiu, Suceava etc.) au înregistrat creșteri de până la 20% în ultimul an“, completează omul de afaceri.
Rezultate pozitive a înregistrat și divizia „office“ a retailerului, de altfel cea care a fost cel mai ușor de restructurat de la începutul crizei economice, în pofida faptului că schimbările de produse dedicate birourilor au fost drastice nu doar în plan local, ci și la nivel european. „Am avut o creștere în moneda națională, iar divizia este stabilă. Nu mi-a dat bătăi de cap“, spune Dan Șucu.
Pierderi de două milioane de euro
Creșterea pe anumite segmente reprezintă partea plină a paharului. La o cifră de afaceri de 113 milioane de euro în 2011, ușor superioară celei din anul anterior, și