Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se insala liderii europeni? Un profesor universitar sustine ca nu exista criza euro

Publicat in Ziare.com, vineri 20 iulie 2012 ·

Contrar a ceea ce sustine presa, unii politicieni si economisti, moneda europeana nu trebuie sa fie salvata, considera un profesor universitar francez.

"Prezenta criza nu este deloc o problema monetara, ci, mai degraba, una legata de datorii, in unele tari precum Grecia sau Spania, care se intampla sa fie in zona euro. Ea isi are radacina intr-o proasta administrare a bugetelor, insa nu exista nicio legatura logica intre situatia fiscala a acestor tari si functionarea sistemului fiscal din uniunea monetara", a precizat Pascal Salin, profesor de economie la Universitatea Paris-Dauphine, din Franta, intr-o postare pe Wall Street Journal.

El propune o rezolvare simpla, facand o paralela cu o firma. Daca aceasta are datorii mari, este normal sa fie pe deplin responsabila pentru restituirea banilor, astfel ca are doua solutii: fie taie din cheltuieli, fie produce mai mult, pentru a-si acoperi gaurile fiscale.

"Datoriile firmei sunt probleme individuale, nu generale, astfel ca nu trebuie aruncate pe umerii celor care si-au administrat banii mai atent. De ce nu se poate aplica aceasta disciplina morala si in cadrul guvernelor?", se intreaba profesorul.

El considera ca liderii europeni sunt de vina pentru crearea crizei europene, deoarece ei au realizat o legatura artificiala intre problemele bugetare si functionarea sistemului unic monetar.

Profesorul isi intareste aceasta afirmatie, dand ca exemplu pozitiv Statele Unite ale Americii, precum si zona francului din Africa.

"Criza monedei euro este o constructie pur politica, fara legatura cu economia. Se poate spune ca criza este o oportunitate perfecta pentru ca politicienii sa isi impuna tintele personale si in alte tari", acuza Pascal Salin.

Singurele solutii reale pentru problemele Europei sunt taierea taxelor si ordonantele, insa acestea

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 2 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 5 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Kievul acuză armata rusă de decapitarea unui militar ucrainean

News.ro acum 58 minute
Procurorul general al Ucrainei Andrii Kostin acuză marţi forţele ruse de ”decapitarea” unui militar ucrainean în regiunea ucraineană Doneţ, în apropierea frontului de est, relatează AFP. ”Am primit informaţii potrivit cărora şefii unităţilor forţelo

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 3 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 3 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Două fetiţe de 5 şi 7 ani din Ploieşti au fost AGRESATE sexual de un bărbat în vârstă de 41 de ani. Cum l-a găsit mătușa fetelor pe suspect

Gandul acum o ora
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați, de către un bărbat, despre faptul că nepoata sa de 5 ani ar fi fost agresată sexual de un bărbat. În urma verificărilor efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul

CE de nataţie: David Popovici s-a calificat în finală la 100 metri liber

News.ro acum o ora
David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber cu cel mai bun timp, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad. Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând loc

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 5 ore
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 20 minute
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Vremea

București
acum

29°
mar.

22°/34°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

27°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
Constanta
acum

24°
mar.

21°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

28°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°