Bibliografia poetului, prozatorului, jurnalistului, traducătorului şi epistolografului Tudor Arghezi (1880–1967), concepută şi elaborată de istoricul şi criticul literar Dimitrie Vatamaniuc1, cu pasiune şi rigoare, înregistrează la capitolul corespondenţă un însemnat număr de epistole2 pe care acesta le-a scris şi trimis unora dintre confraţi, prieteni şi rude.

Unul dintre apropiaţii săi, poetul Mihai Beniuc, s-a bucurat de atenţia şi preţuirea lui Tudor Arghezi, care, ori de câte ori se ivea vreo problemă, apela la consiliile şi sprijinul totdeauna hotărâtor al scriitorului de la Sebiş.

Poetul Mihai Beniuc, bibliofil autentic şi colecţionar exigent, mărturisea peste ani: „Am boala documentelor. Sunt un colecţionar de manuscrise, corespondenţă, cărţi rare, opere de artă. Am multe scrisori Eminescu, Macedonski, Caragiale, Goga. Portrete şi fotografii unicat s-au adăugat, prin ani, colecţiei mele. Mă bucur câteodată să regăsesc prin mape rânduri de la Arghezi, Quasimodo, Camil Petrescu sau Călinescu.“3

Emoţionante sunt rândurile şi gândurile pe care i le-a trimis, în ultimele decenii de existenţe, Tudor Arghezi poetului Cântecelor de pierzanie: 1. [Bucureşti], 15 noiembrie 1956: Încă o dată a trecut îngerul Mihail pe lângă mine ca pe lângă un prost fără să bage de seamă. Bune urări întârziate graţioasei doamne şi poetului. Tudor Arghezi. [Domnului Mihai Beniuc, Grădina Bordei, nr. 51, Loco]; 2. şBucureştiţ, 22 april[ie] 1958, La „Coş“: Printr-o coincidenţă agreabilă, la pătlăgele roşii, se foloseşte de prilejul culinar pentru a omagia pe doamna şi a îmbrăţişa pe domnul Beniuc, T. Arghezi; 3. Geneva, 19 august 1958: Primească poetul Mihai Beniuc îmbrăţişarea, din spital de la Geneva, căruia îi e dor de el şi care se mai numeşte încă Tudor Arghezi. [Tovarăşului Mihai Beniuc, Uniunea Scriitorilor din Republica Populară Română, Şoseaua Kiselef