Tatiana Niculescu Bran, Spovedanie la Tanacu,
ediţia a II-a, revăzută,
Iaşi, Editura Polirom, Colecţia „Ego.Proză”,2012, 216 pag.
Faţă de prima apariţie de la Humanitas (2006), noua ediţie revăzută de la Polirom a romanului Spovedanie la Tanacu de Tatiana Niculescu Bran aduce în plus cîteva informaţii documentare la zi (despre reducerea pedepselor condamnaţilor, eliberarea preotului Corogeanu pentru bună purtare ş.cl.) şi un nou blazon pe copertă, recent consacrat la Cannes: „romanul nonficţional care a inspirat filmul După dealuri (Beyond the Hills), în regia lui Cristian Mungiu”. Al doilea, după cel reprezentat de dramatizarea din 2007, în regia lui Andrei Şerban…
Avem de-a face însă doar cu un bun scenariu-suport sau şi cu un roman plauzibil artisticeşte? Pentru început, e suficient să afirm că H.- R. Patapievici are dreptate să vadă în Spovedanie la Tanacu „o carte precum romanul lui Truman Capote, Cu sînge rece”, iar Dan C. Mihăilescu să constate că „intrarea subtilă în pielea personajelor” ilustrează „definiţia hegeliană a tragicului, în care toate forţele care se află în conflict au dreptate, fiecare în felul său”.
Istoria cazului ce a şocat publicul din România în vara lui 2005 e reconstituită de Tatiana Niculescu Bran pe baza anchetelor ulterioare. Să ne amintim. O tînără de 24 de ani dintr-o familie bănăţeană destrămată (Irina Cornici) e acceptată ca novice la Mănăstirea Tanacu din zona Vasluiului, alături de o veche prietenă şi colegă de cameră de la cămin (Chiţa), după ani petrecuţi la orfelinat şi „munci de jos” în Germania; internată într-un spital psihiatric după nişte crize de schizofrenie, cu manifestări extrem de violente, revine, sub un tratament-şoc, la mănăstire. Numai că, pe fondul unor probleme financiarofamiliale, crizele recidivează, iar preotul Daniel Corogeanu, ajutat de cîteva măic
