Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Mitroi (CFA): Leul se va menţine pe depreciere şi volatilitate

Publicat in Capital, vineri 20 iulie 2012 ·

Cursul leului în raport cu euro se va menţine în continuare pe acest palier de depreciere şi volatilitate, din cauza crizei politice şi va fi foarte greu să revină al nivelurile de dinainte, a declarat Adrian Mitroi, secretar general al CFA România, în calitate de profesor de economie şi investiţii, transmite Agerpres.

„Nu sunt convins că va fi foarte uşor de revenit după închiderea crizei politice, dacă se va închide, aşa că vom rămâne în acest palier de depreciere şi de volatilitate, sper eu o conjunctură nefericită internă temporară”, a spus Mitroi.

Efecte negative, dar şi pozitive

„Însă haideţi să ne obişnuim de acum, cursul este un indicator foarte clar, un semafor a temerilor economice şi al performanţei economice în general. El deteriorează într-adevăr puterea de cumpărare, creşterea economică. Are foarte multe efecte negative în economie, dar are şi efecte pozitive. Nu vorbesc de efectul de export, ci de efectul de disciplină, de inducere a unei discipline economice mai hotărâte atunci până la un punct. Dacă această depreciere rămâne în continuare în felul acesta eu sunt oarecum mai puţin îngrijorat”, a explicat Mitroi.

Fluxul investiţiilor străine, îngrijorător

„Mai îngrijorat aş fi pe ceea ce se întâmplă în refluxul mondial mai ales european al investiţiilor directe. Evident că dacă nu mai intră bani în ţară, şi nu mai intră pe toate canalele, inclusiv remiterile rezidenţilor, pentru că nouă ne-a scăzut şi Produsul Naţional Brut, nu numai Produsul Intern Brut, asta înseamnă că şi remiterile şi interesul deţinătorilor de bonduri româneşti şi ISD toate sunt stimuli şi factori care nu mai aduc euro în ţară”, a spus Mitroi.

Potrivit acestuia, Banca Naţională a României are o cantitate limitată de interes ca să susţină la nesfârşit un curs.

„Un curs poate avea şi influenţe asupra dobânzilor şi este o i

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Putin anunţă că Slovacia propune să găzduiască negocieri cu privire la Ucraina

News.ro acum 29 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă că Slovacia a propus să fie o ”platformă” a unor eventuale negocieri de pace în Ucraina, la aproape trei ani de începutul asaltului rus în Ucraina, relatează AFP. Premierul slovac Robert Fico ”a spus că, dacă e

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum o ora
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum 2 ore
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 3 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

Chinezii au lansat mașina cu autonomie-record de peste 2.300 de km. Cât costă noul sedan hibrid Chery | Video

Libertatea acum 49 minute
Producătorul chinez de automobile Chery a lansat un nou model hibrid cu încărcare la priză (PHEV), care stabilește noi recorduri în industria auto, informează publicația Profit.

„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021

Mediafax acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, în cadrul unui briefing de presă, că preşedintele american Joe Biden ar fi propus amânarea aderării la NATO pentru 10-15 ani. Întâmplarea s-ar fi produs cu un an înainte de invazia rusă în Ucraina, în 2021.

A fost cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 27 Decembrie 2024, la ora 03:47:53 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 114.3 km.Intensitate: I Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea urm

Jumătate din SUA sunt expuse unui risc ridicat de deficit de energie în următorul deceniu, spune o autoritate de reglementare

News.ro acum 2 ore
Aproximativ jumătate din Statele Unite sunt expuse unui risc crescut de deficit de alimentare cu energie în următorul deceniu, care ar putea duce la întreruperi şi la măsuri de conservare a energiei electrice, potrivit North American Electric Reliab

451 de persoane au traversat ilegal Canalul Mânecii în prima zi de Crăciun

Mediafax acum 3 ore
451 de persoane în bărci de mici dimensiuni au traversat ilegal Canalul Mânecii în prima zi de Crăciun. Statistica aparţine autorităţilor britanice. Numărul total al sosirilor ilegale în Marea Britanie a crescut în 2024 în comparaţie cu anul precede

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°