Anchetatorii americani vor avea probabil nevoie de ceva timp pentru a stabili profilul psihologic al ucigaşului din stalul Colorado, tînărul de 24 de ani pe nume James Holmes, despre care se ştie deja că nu figura în nici un fişier legat de terorism. Noi vom vorbi însă, în continuare, de violenţa care a devenit un produs comercial. O analiză de Matei Vişniec.
După cum transmit agenţiile de presă, James Holmes a început să tragă cu gloanţe reale în sala de cinematograf în timp ce pe ecran se derula o scenă cu împuşcături. Iar spectatorii, în primele secunde, nici nu au realizat că printre ei se afla un individ care trăgea cu o armă reală, atît de mult erau aspiraţi de violenţa de pe ecran.
Această observaţie este un bun pretext pentru a vorbi despre confuzia dintre realitate şi ficţiune care apare în mintea multor copii şi adolescenţi “hrăniţi” de mici cu filme şi imagini ultraviolente.
Psihologii şi sociologii au analizat deja acest fenomen, şi anume “intoxicarea” publicului cu acest produs, violenţa, pe care societatea de consum occidentală îl fabrică şi-l diversifică la infinit. Un anumit prag psihologic al capacităţii de gestiune morală a violenţei a fost de mult depăşit. In multe filme ea este gatuită, iar multe jocuri electronice au devenit un drog şi mai periculos decît filmele ultra-violente.
In mintea multor adolescenţi pasionaţi de această “violenţă” fictivă se produce treptat o confuzie: brusc viaţa omului nu mai are nici o importanţă şi moartea li se pare reversibilă.
Există indivizi mai fragili sau pur şi simplu total drogaţi de violenţă care încep să creadă că şi în realitate un om ciuruit de gloanţe se poate ridica după terminarea “jocului”, la fel ca în cazul jocurilor electronice unde după terminarea unei partide, chiar dacă au fost ucise 50 sau 100 sau 200 de “personaje”, ele sunt din nou disponibile imediat ce ap