Pe 7 sau 8 august, jucătorii lui Porumboiu vor juca returul dublei cu echipa din Istanbul pe stadionul de la poalele Pietricicăi. Gazdele se așteaptă la circa 1000 de suporteri turci, una din cele mai mari galerii care a ajuns la Piatra Neamț.
Tragerea la sorți de la Nyon pentru turul III preliminar al UEFA Champions League le-a adus vasluienilor un adversar de calibru: Fenerbahce Istanbul. Ca și anul trecut, gazdă pentru meciurile europene ale formației lui Adrian Porumboiu va fi tot stadionul Ceahlăul din Piatra Neamț.
„Dacă vom finaliza lucrările de extindere a tribunei a II-a, capacitatea totală a stadionului va fi de 20.000 de locuri pe scaune, în caz contrar vom putea primi circa 15.000 de spectatori. De la oaspeți ne așteptăm la o galerie de circa 1000 de fani ai lui Fenerbahce. Pentru spectatorii din Piatra Neamț va fi un câștig în sensul unui spectacol fotbalistic de nivel înalt", a spus Ioan Mironaș, directorul sportiv al FC Ceahlăul.
Anul trecut, arena din Piatra Neamț a fost cu noroc pentru partidele jucate de SC Vaslui în preliminariile Champions League (cu Sparta Praga și Twente), respectiv în grupa Europa League (cu FC Zurich, Sporting Lisabona și Lazio Roma).
Bilanțul celor cinci meciuri disputate de vasluieni la Piatra Neamț, a fost pozitiv pentru moldoveni care nu au avut nicio înfrângere, au înregistrat trei remize (0-0 cu Twente, 2-2 cu FC Zurich și 0-0 cu Lazio Roma) și două victorii (2-0 cu Sparta Praga și 1-0, cu semifinalista Europa League, Sporting Lisabona)
Intră pe neamt.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!