Autostrada Bucureşti - Ploieşti a fost inaugurată pe 19 iulie de premierul Victor Ponta, dar adevăratul test urmează abia în acest weekend, când șoferii vor tranzita în număr mare A3
Autostrada nu este, pentru moment, funcţională la parametrii maximi, viteza de rulare fiind limitată la 100 de kilometri la oră.
Cum ajungeți:
Dacă veniți dinspre Brașov spre Capitală, cel mai simplu ar fi să intrați pe Centura de Vest a Ploieștiului. Mergeți până la podul de la Rafinăria Brazi, situat la aproximativ 8 km de Ploiești, și, imediat cum îl coborâți, intrați într-un sens giratoriu care asigură atât intrarea în A3, spre dreapta, cât și o ieșire în DN1, spre sensul giratoriu de la Bărcănești.
Vedeți aici foto și video cu autostrada în prima zi de inaugurare
În acest sens giratoriu se iese de pe A3 și dacă veniți dinspre Capitală. Puteți continua drumul spre Centura Ploieștiului sau spre DN 1, la Bărcănești.
Vedeți aici un video cu modul în care se circulă în această zonă şi cum a fost configurată ieșirea de pe A3
Dacă alegeți să traversați Ploieștiul, dinspre Brașov, trebuie să ajungeți la sensul giratoriu de la Bărcănești și să faceți dreapta, spre Centura Ploieștiului. Ajungeți în rondul care asigură intrarea pe A3.
Intrarea în Autostrada Bucureşti - Ploieşti dinspre Capitală se face din Centura Bucureștiului, într-o zonă în care lucrările încă nu sunt finalizate complet. Benzile de mers nu sunt despărţite prin separatoare, ci prin plăcuţe de semnalizare din plastic, iar marcajele rutiere nu sunt finalizate.
Vedeți aici un video cu intrarea în A3
Ce trebuie să știți când intrați pe autostradă:
Odată intraţi dinspre București, şoferii mai pot ieşi abia la Ploieşti. Și viceversa e valabilă.
Viteza de rulare este limitată deocamdată la 100 de kilometri pe oră.
Doar partea carosabilă este g