Kiki van Beethoven,

de Eric Emmanuel Schmitt Proiect

produs de Arcub.

Scenariul şi regia: Alice Barb.

Decor şi costume: Adriana Grand.

Cu: Simona Bondoc.

Poate că răspunsul nici nu mai este important, de la un punct încolo al vieţii. Poate că el, răspunsul, nici nu mai este în stare şi nici nu mai are de ce să facă selecţii şi ierarhii pentru „da” sau pentru „nu”.

Afinităţile strîng, de la sine, cercurile şi trasează frumos conturul unei poveşti. Este de ajuns să simţi cine este în desenul tău, cine îţi este aproape şi să surîzi. E minunat să nu dai nas în nas doar cu singurătatea!

Despre un astfel de desen aş vrea să vă dau de ştire în cîteva vorbe. Cred că nu am fost pregătită pentru seara aceea. Eram ca Simon cel bîntuit în vise de Milarepa, pînă la limita în care coşmarul şi realitatea se amestecă halucinant. Întunericul şi deznădejdea coboară, uneori, pe platforma vieţii şi plutesc, hotărîţi să nu debarce prea curînd. Decizia lor este disperarea mea. Frica de moarte, de despărţire, de ireversibil. Amintirile îşi strigă, înfundat, durerea. Ştiu, însă, că nu mi le poate lua nimeni. Nimeni. Cu toate astea în suflet, am plecat spre Casa cu lei. Muzeul „George Enescu” de pe Calea Victoriei. Casa Marucăi Cantacuzino, acolo unde, în spatele domeniului, George Enescu a trăit, a creat, a văzut, cine ştie, aceiaşi copaci pe care îi văd şi eu, astăzi, aceleaşi culori ale cerului, aceeaşi lumină la crepuscul.

Am intrat în acest loc splendid pentru spectacolul Kiki van Beethoven, montat de Alice Barb pe scena de la Arcub, unde nu l-am mai prins, avînd-o ca protagonistă pe Simona Bondoc. Monodrama lui Eric Emmanuel Schmitt a avut succes din 2010, de cînd a scris-o, a fost generoasă cu actriţele importante, de talie, care şi-au asumat partitura autorului, inflexiunile pe muchie de cuţit între rî