George Găman a fost inclus de CCA în lotul A pentru campionatul ce stă să înceapă
"Centralul" din Craiova a debutat în Liga I în ultima etapă a sezonului trecut, la Petrolul - Sportul (0-3)
Dacă ar fi delegat la un meci al echipei la care joacă fratele său, George spune că n-ar avea emoţii
"Cum ai ajuns arbitru?", întreabă, curioşi, reporterii. Fraţii îi sunt fotbalişti, unul dintre ei cu meciuri în echipa naţională. Întâmplător, George are pe el un şort al României, probabil cadou primit de la fratele mai mic de la Astra. Perfectul simplu dispare puţin, poate de emoţie, din curtea casei din Craiova: "Hai să vă spun cum a început totul", spune el. În colţul foişorului, privirea atentă a lui Irinel, băiatul cel mijlociu al familiei Găman, supraveghează începutul discuţiei.
"Băi, ăsta e hobby-ul meu! Şi dimineaţa la 3 dacă mă trezeşti şi mă pui să arbitrez...uite, aici, pe câmpul ăsta mă duc şi arbitrez. Asta îmi place mie", începe George, iar mâinile lui taie aerul subţire. Pentru mulţi, explicaţia poate părea doar un şir de dulcegării înşirat doar de dragul de a fi, de a da bine. "Fii atent cum a fost! Noi am venit de la Băileşti la Craiova, să facem fotbal". Aducerile aminte despre copilăria îi transformă limbajul şi în faţa reportofonului negru stă acum băiatul de 13 ani venit la oraş, alături de fraţii mai mici, să joace pentru Universitatea Craiova. "Şi tati s-a hotărât, până la urmă, să luăm apartament aici. Tati lucra la «Circulaţie» şi, pe atunci, preşedintele arbitrilor era Nicu Neagoe. Şi ca să vezi cum e viaţa asta...într-o zi a făcut Neagoe accident cu maşina şi tati s-a dus să se ocupe de treaba asta". Continuarea îl găseşte pe puştiul brunet îmbrăcat în echipament de arbitru: "Nici nu se pomenea să primească băieţi la vârsta aia. M-am dus la o şedinţă de a lor, mi-a plăcut şi am fost asistent până pe la 16 ani, dar parcă nu-mi
