Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vodafone pierde clienţi. Peste 500.000 de clienţi au renunţat la serviciile operatorului în ultimele luni

Publicat in Antena 3, vineri 20 iulie 2012 ·

Numărul clienţilor operatorului de telefonie mobilă Vodafone România a ajuns la aproape 7,8 milioane, în scădere cu 1,8% faţă de perioada similară din anul anterior, în timp ce veniturile din servicii ale companiei s-au diminuat cu 4,5% comparativ cu acelaşi interval, relevă datele Vodafone Group Plc., informează Capital.

Numărul clienţilor a scăzut cu circa 500.000 faţă de numărul raportat de Vodafone România la sfârşitul anului trecut, de 8,3 milioane de clienţi, cu 15% decât avea sfârşitul anului 2010. Declinul, spuneau atunci oficialii Vodafone, a fost cauzat de deconectarea utilizatorilor prepay inactivi.

Conform rezultatelor financiare pentru primul trimestru al anului fiscal 2012-2013, încheiat la 30 iunie 2012, Vodafone România a înregistrat în perioada 1 aprilie - 30 iunie a.c. un număr de 7.798.411 clienţi, echivalentul unei scăderi de 1,8% faţa de trimestrul precedent, încheiat la 30 aprilie 2012.

În plus, veniturile din servicii s-au diminuat cu 4,5%, ca rezultat al scăderii tarifelor de interconectare, în timp ce ARPU mobil (Venitul Mediu pe Utilizator) a ajuns la 7,4 euro, în creştere cu 9,8% faţă de trimestrul precedent.

Vodafone menţionează faptul că pe fondul diminuării tarifelor de interconectare, intrată în vigoare la 1 martie 2012, procentajul de scădere a veniturilor din servicii este de numai 0,7%, faţă de aceeaşi perioadă din 2011.

La 30 iunie a.c., clienţii Vodafone care au optat pentru abonamente reprezentau 43% din total, iar utilizatorii Cartelei Vodafone 57%.

Vodafone România este divizie a Vodafone Group Plc., unul dintre cele mai mari grupuri de telecomunicaţii mobile din lume, după venituri, cu 406,4 milioane de clienţi în întreaga lume, la 30 iunie 2012. Compania are divizii în 30 de ţări de pe cinci continente şi peste 40 de reţele partenere la nivel global.

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum o ora
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 45 minute
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Nicuşor Dan a anunţat o conferinţă de presă, luni, la ora 10

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat că, luni, la ora 10, va face o conferinţă de presă şi va răspunde la toate întrebările jurnaliştilor.

Modificarea Statutului PNL, ratificată la Congresul extraordinar al partidului

Ziua Constanta acum 30 minute
Congresul extraordinar al PNL a ratificat, sâmbătă, modificarea Statutului partidului, informează Agerpres. S-au înregistrat un vot împotrivă și două abțineri privind modificarea Statutului PNL, potrivit secretarului general interimar al liberalilor

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum o ora
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Nicușor Dan, la Congresul PNL: România are un VIITOR tangibil, peste 2-3 ani

Gandul acum o ora
Nicușor Dan le-a transmis mulțumiri liberalilor, pentru că „în urmă cu două luni, România a trecut printr-un moment dificil și PNL a mers pe direcția corectă”. Șeful statului a participat la Congresul Extraordinar al PNL, organizat sâmbătă. În opini

Ciprian Ciucu, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Sper să am partidul cu mine

Gandul acum o ora
Pentru Ciprian Ciucu, susținerea PNL pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei este „un pas esențial”. Întrebat dacă vicepreședinția PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaște că are emoții ș

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 5 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Congres PNL - Moşteanu (USR): Sunt doi oameni politici în jurul cărora putem construi momentul ăsta. Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan au arătat prin tot ce au făcut în anii ăştia şi mai ales în ultimele luni că merită această încredere a populaţiei

News.ro acum o ora
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu (USR), a afirmat, sâmbătă, la Congresul PNL, că sunt doi oameni politici în jurul cărora se poate construi în acest moment şi aceştia sunt preşedintele României, Nicuşor Dan şi premierul Ilie Bolojan. Moş

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 5 ore
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

25°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°