Cel puţin 26 de persoane au murit şi alte 27 au fost rănite, dintre care 18 se află în stare gravă, în accidentul unui autocar care s-a prăbuşit într-o prăpastie, în statul mexican Nayarit, a declarat pentru AFP Protecţia civilă locală.
Vehiculul venea de la "Chihuahua şi avea ca destinaţie satul Rincon de Guayabitos. Accidentul a avut loc la ora 04:00 dimineaţa. Avem 26 de morţi şi 27 de răniţi" printre care şi copii, a declarat prin telefon ofiţerul de gardă al Protecţiei civile din Nayarit, Omar Landazuri, după o primă declaraţie în care bilanţul era de 21 de morţi.
"Autocarul s-a răsturnat, a început să cadă în prăpastie şi oamenii au fost aruncaţi afară", a adăugat acesta anterior.
Primele ipoteze menţionează un exces de viteză sau posibilitatea ca şoferul să fi adormit la volan. Accidentul a avut loc la aproximativ 750 de kilometri nord-vest de Mexico.
Directorul Protecţiei civile a statului Nayarit, Martin Tapia, a declarat că vehicului a căzut 100 de metri şi transporta peste 50 de persoane.
Autocarul aparţinea companiei Express Oro Tours şi fusese închiriat de un grup de excursionişti din statul Chihuahua (nord) pentru a ajunge la Rincon de Guayabitos, o staţiune balneară pe coasta Pacificului.
Acesta este al treilea accident grav ce implică un autocar în Mexic de la începutul anului.
Cel mai grav s-a produs la 20 aprilie, când un vehicul care transporta muncitori agricoli a intrat în coliziune cu un alt autovehicul, provocând moartea a 43 de persoane în statul Veracruz.
Cel puţin 26 de persoane au murit şi alte 27 au fost rănite, dintre care 18 se află în stare gravă, în accidentul unui autocar care s-a prăbuşit într-o prăpastie, în statul mexican Nayarit, a declarat pentru AFP Protecţia civilă locală.
Vehiculul venea de la "Chihuahua şi avea ca destinaţie satul Rincon de Guayabitos. Accidentul a