Trei firme din judet au facut anul trecut profit de peste opt milioane de lei, prima in top fiind o societate din confectii. Sectorul confectiilor domina topul firmelor profitabile in 2011. Potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului de Finante, pe primul loc in judet se situeaza societatea Formens, cu un profit de peste 12 milioane de lei. Societatea axata pe confectii a avut anul trecut 580 de salariati. Pozitia a doua este ocupata de Electroalfa International, cu un profit de peste 10,6 milioane lei. Societatea este specializata pe fabricarea aparatelor de control si a raportat o medie de 248 de salariati. Al treilea loc de pe podium este detinut de Elasco Electronic, cu un profit de peste 8,5 milioane lei. Axata pe fabricarea instrumentelor pentru masura, firma a avut anul trecut 378 de angajati. Pe locul patru se situeaza Victor Construct cu un profit de peste 7,7 milioane lei. Societatea a avut o medie de 210 salariati. Pozitia cinci este detinuta de producatorul de tesaturi Carreman Romania, cu un profit de 3,3 milioane lei. Topul intocmit dupa cifra de afaceri este condus de Electroalfa International cu 144,5 milioane lei. Pe locul secund se situeaza Carreman Romania cu afaceri in valoare totala de 129,6 milioane de lei, iar pe trei Elsaco Electronic cu 127,4 milioane de lei. In acest clasament, Formens se situeaza pe locul patru cu afaceri de 121,8 milioane de lei. Locul cinci este ocupat societatea Doly Com, axata pe preparate din carne, cu afaceri de 117,3 milioane de lei. Societatile prezente in aceste topuri, desi au sediul in Botosani, sunt administrate de organele fiscale de la nivel central, fiind incluse in categoria marilor contribuabili. In consecinta, taxele si impozitele sunt virate direct la Bucuresti. In aceeasi categorie, din judet au mai fost incluse societatile Euro Tati IFN, Dorotex, Grupul de Distributie ETA, Rolana Tex si Storsack