- Cultural - nr. 141 / 21 Iulie, 2012 Incheind prezentarea cartii "Multumesc albastru”, in septembrie 2006, spuneam: "Razvan Ducan, unul dintre «blanzii pastori peste metafore», dovedeste ca suferinta naste, intr-adevar, poezie, printr-un crez poate echivalent cu un imn inchinat vietii”. Contaminat de poezie, de verbul care cladeste, de frumos, Razvan Ducan detine, in aceeasi masura, si in cartea de fata – "Poem sarutand mana poetului”, aparuta la Editura Nico –, acel "cod descriptiv” al atitudinii lirice pentru realizarea unitatii poetice, a nuantarii sentimentelor in materialitatea acestei lumi, in care functia lirica a poeziei este dublata de imaginatie si virtuozitate: "Poetul saruta mana binefacatorului sau/ si apoi isi ia zborul intr-un spatiu metafizic/ pe care si-l construieste singur,/ Ca o batista ce pastreaza in fluturare/ lacrima despartirii pe un peron de gara,/ poetul pastreaza pe hartie/ sau in folderul calculatorului,/ caligrafia poemului,/ placenta din care apa devenirii si-a inceput scurgerea//...// Asemeni flacarii luate imediat/ de pe mormantul lui Iisus Cristos de la Ierusalim/ in Noaptea de Inviere,/ flacara poemului nu arde, ci purifica”. ("Poem sarutand mana poetului”); "Brazda in cer,/ Pasari in unghi la arat,/ Vant la cules,/ Ploi la semanat” ("Muschi de primavara”); "Nici scripta nu-i mai manent/ Si nici manent nu-i la fel,/ Riga Cripto umbla-n carje,/ Lapona nu-i Enigel” ("Brownian, 2012”). Constructia riguroasa in spatiul stilistic poetic, prin stilizari meditative, sugestive, o realizeaza Razvan Ducan prin proiectii plastice ale trairii in game poetice diverse, uneori sub efectul unui sarcasm metaforic, chiar cu expresii mai "colturoase”, emotia poetica revendicandu-se de la aceeasi atitudine si substanta personala: "Si spune: aici se va naste un rau/ Aici un soare isi va avea propriul cer./.../ Poetul isi lasa povestea ca un asfalt/ P