22 Iulie 1992 * DE LA O ZI LA ALTA
FRANŢA NE INVITĂ SĂ NU PRECIPITĂM PRIVATIZAREA
Ministrul francez al economiei şi finanţelor a adresat un apel ţărilor est-europene invitîndu-le „Să nu precipite procesul de privatizare" şi avertizînd asupra pericolelor „liberalismului doctrinar". Înaintea PRIVATIZĂRII, ministrul francez vede utilă RESTRUCTURAREA întreprinderilor economice.
AMERICA LIBERALIZEAZĂ RESTRICŢIILE „COCOM"
Aseară, primul ministru Theodor Stolojan s-a întîlnit cu Robert Price, şeful Oficiului Comitetului pentru controlul exporturilor de înaltă tehnologie (COCOM) din Departamentul de Stat. Au fost abordate probleme privitoare la asistenţa pe care S.U.A. o pot acorda României pentru finalizarea şi aplicarea reglementărilor COCOM şi a celor privind controlul exporturilor pentru neproliferare.
UN VOLUNTAR BASARABEAN ACUZĂ GUVERNUL DE LA CHIŞINĂU
Boris Vasile Roman, voluntar basarabean — conducător al detaşamentului „Vasile Lupu" din Cocieri— a apreciat că de vărsarea de sînge din Transnistria se face vinovată conducerea republicii „CARE A SPRIJINIT ŞI SPRIJINĂ CONFLICTELE INTERETNICE, SERVIND UNOR SCOPURI STRĂINE".
Opţiunea liberală
FRUCT OPRIT SAU MĂR OTRĂVIT?
În conferinţa de presă de ieri, fruntaşii liberali au vrut să demonstreze că propunerea lor a fost serioasă şi că Mihai n-a respins-o „de facto", oferindu-şi doar un răgaz de meditaţie pînă la primirea, în acest week-end, a delegaţiei partidului la Versoix.
Începută cu o întîrziere de zece minute — punctualitatea este apanajul regilor, nu al politicienilor — conferinţa de presă organizată ieri la P.N.L. a avut la pupitrul „dirijoral" nu pe domnul Săndulescu, aşa cum se precizase în anunţ, ci o echipă formata din domnii Dan Amedeo Lăzărescu, Mircea Quintus şi Sorin Botnaru. Asistenţa — compusă în marea ei majoritate din doamne şi domni