Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SIF-urile intră într-o nouă eră, cea a profitului pentru acționari

Publicat in Capital, sâmbătă 21 iulie 2012 ·

Grupul de acționari cu dețineri de circa 20% din capitalul SIF Muntenia a reușit schimbarea integrală a Consiliului de Administrație, o premieră pe piața de capital autohtonă.

Un moment istoric a avut loc la Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) de la SIF Muntenia, respectiv schimbarea conducerii la inițiativa unui grup de acționari. Acest lucru a fost posibil doar după majorarea pragului de deținere de la 1% la 5%, decizie luată de Parlament în decembrie anul trecut.

Lupta a fost strânsă între vechea conducere și acționari, inclusiv prin decizii de anulare a voturilor celor considerați a lucra concertat. Decizia care limita dreptul de vot a unor acționari care însumau 17% a fost însă revocată de către Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM), care a decis, în premieră, că suspendarea este ilegală. „Sperăm ca după AGA de la SIF Muntenia să nu mai auzim de concertare abuzivă la SIF-uri și nici de situații în care acționarii să nu voteze cu toate titlurile pe care le dețin“, spune Dumitru Beze, președintele Asociației Investitorilor pe Pia-ța de Capital (AIPC), asociație care a sesizat de la bun început CNVM asupra ilegalității deciziei conducerii SIF. La AGA au participat 32,6% dintre acționari, procentaj-record pentru o astfel de adunare la SIF, iar ședința a durat mai mult de 30 de ore. La final, grupul de acționari care dețin mai puțin de 20% din capitalul social al SIF Muntenia a reușit să schimbe conducerea.

Dividende mai multe cu noul CA

Principalul motiv de luptă al ac­țio­narilor este portofoliul SIF Muntenia, a cărui valoare este de peste 280 mil. euro (1,25 mld. lei). Printre cele mai importante dețineri se găsesc un pachet de 4,15% din acțiunile Băncii Române de Dezvoltare - Société Générale, un pachet de 1% din acțiunile Erste Bank, dețineri la magazinele Cocor și Unirea Shopping Center, la Romaero și unele proprietăți im

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 54 minute
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 3 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 4 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Nicuşor Dan anunţă că pasajele subterane de la Obor ş Lujerului şi podul de la Băneasa vor intra in reparaţii în cursul anului viitor.

News.ro acum 41 minute
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, anunţă că în mod cert pasajele subterane de la Obor ş Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe drumul naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul preci

Nicușor Dan despre eventuala scumpire a biletelor STB: „E o discuție pe care trebuie să o avem”

HotNews acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, la TVR Info, că va fi analizată în Consiliul General al Municipiului București posibilitatea creșterii tarifelor pentru călătoriile cu transport în comun. Primarul a făcut acest anunț în condiți

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 3 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 8 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

UE cere o anchetă independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Mesajul șefei diplomației europene

HotNews acum o ora
Uniunea Europeană a cerut sâmbătă o anchetă „rapidă şi independentă” asupra prăbuşirii avionului Azerbaijan Airlines, după ce SUA au sugerat că incidentul este posibil să fi fost cauzat de o rachetă antiaeriană rusă, relatează AFP, preluată de Agerp

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°