Campania pentru referendum scoate încă o dată la iveală slaba calitate a clasei politice.

Dincolo de prestaţiile şi calitatea ideilor şi limbajului folosite de principalii actori ai scandalului iscat de USL, începe să se vadă tot mai bine cine se pricepe la politică şi ce proporţie din turma de politicieni taie frunze la câini pe bani publici, votând doar cum vrea şeful de partid să fie, vorbind doar ce vrea şeful de partid să audă şi trăgând doar de interesul propriu.

Aşa cum discrepanţele sociale se adâncesc tot mai mult, la fel şi pe scena politică diferenţele între actori sunt din ce în ce mai mari. Exemplul confruntării dintre cei 256 (foşti 322) contra 1 duce toată mizeria acumulată în ultimii 22 de ani dincolo de orice închipuire.

Evoluţia parlamentarilor este binecunoscută, iar partea rea este că aceştia se vor înmulţi după alegerile de la toamnă, în loc să se împuţineze, aşa cum au cerut românii la referendumul din 2009. Explicaţia creşterii efectivului - şi, implicit, a deja imenselor cheltuieli din banii publici săvârşite de Legislativ în folosul propriu - este că liderii partidelor aflate la putere au datorii de plătit. Cum să fi reuşit altfel să-şi încropească o majoritate care să le voteze orbeşte, la comandă, orice proiect de lege, indiferent cât de prost argumentat ar fi acesta? Ar trebui ca plata celor care cu emfază se descriu drept aleşi ai poporului să se facă în acord cu munca prestată şi cu efectele acesteia: la legi bune - indemnizaţii întregi; la legi proaste (întoarse în procesul de dezbatere parlamentară) - indemnizaţii tăiate. Sistemul actual, în care gunoiul e ascuns sub preş cu expresia "lasă că poporul va sancţiona la alegeri", este complet iresponsabil şi neproductiv şi ajută doar la creşterea averilor parlamentarilor.

Dar, pentru a plagia puţin vorba lui Ponta, în ţara asta românii - şi