Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rapid e încă pe low-battery! Partida cu MyPa a scos la iveală deficienţa fizică pe care o are echipa după turneul din Scoţia

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 21 iulie 2012 ·

*Sabău este nemulţumit de faptul că are în lot jucători care nu sunt cu pregătirea la zi

*Rapidiştii au debutat cu dreptul în noul sezon, reuşind să câştige joi seara împotriva finlandezilor de la MyPa (scor 3-1).

Însă evoluţia elevilor lui Sabău a scos la iveală mai multe probleme pe care tehnicianul va fi nevoit să le remedieze din mers. La meciul cu finlandezii s-a văzut lipsa de omogenitate a echipei rezultată în urma a numai două partide de pregătire în cantonamentul din Scoţia. În plus, absenţele lui Ovidiu Herea, Marius Constatin şi Vladimir Bozovic au contat mult în calitatea jocului prestat de rapidişti, în special în repriza secundă, când Sabău a fost obligat să-l scoată pe Teixeira şi să-l trimită în teren pe Ionuţ Voicu. De asemenea, spre finalul jocului cu MyPa, pe teren erau nu mai puţin de patru atacanţi, Pancu, Surdu, Goga şi Ilijoski, iar veteranul rapidist a fost nevoit să joace pe postul de mijlocaş defensiv, alături de Nicolae Grigore.

Tehnicianul rapidist se plânge de faptul că mai mulţi fotbalişti nu sunt cu pregătirea fizică la zi, în special cei care au fost transferaţi în ultimele zile. Mai mult, Bozovic a pierdut o mare parte din pregătire din cauza faptului că nu a putut să obţină viza de şedere în România la timp. În plus, Goga şi Ilijoski au venit cu două săptămâni în urma celorlaţi, iar Renan Silva se pregăteşte separat, deşi a participat la toată pregătirea dinaintea acestui sezon. Brazilianul nu a reuşit să se acomodeze la rigorile fotbalului european, iar Sabău nu vrea să rişte şi să-l trimită încă pe teren.

Codrea are nevoie de trei săptămâni

Ultima achiziţie a giuleştenilor, Paul Codrea, va avea nevoie de cel puţin trei săptămâni de pregătire ca să poată evolua cel puţin 60 de minute. "O analiză voi face numai după ce toţi jucătorii vor fi la nivel maxim în ceea ce priveşte pre

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 17 minute
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Crin Antonescu își va depune candidatura la prezidențiale duminică, 9 martie – Surse

G4Media acum o ora
Crin Antonescu își va depune candidatura la prezidențiale duminică, 9 martie, au declarat surse politice pentru G4Media. Crin va fi candidatul coaliției PSD-PNL-PSD. Cele trei partide membre ale coaliției au strâns deja semnăturile pentru validarea

Sebastian Dobrincu și Otniela Sandu s-au despărțit. Cu cine a fost surprins milionarul

Adevarul acum o ora
Sebastian Dobrincu a anunțat oficial că relația sa cu Otniela Sandu a ajuns la final după doar câteva săptămâni. La scurt timp după despărțire, tânărul milionar a fost văzut alături de fosta sa iubită, cântăreața Ioana Ignat.

Bucureștiul rămâne ”capitala europeană a riscului seismic”. Un fost primar general avertizează că reabilitarea imobilelor este blocată în "hârtii"

Ziare.com acum 3 ore
Fostul primar general al Capitalei, Gabriela Firea, afirmă că, la 48 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977, Bucureștiul continuă să fie ”capitala europeană a riscului seismic”. Ea prezintă realizările din mandatul său de primar și subliniază că,

Percheziții în București și în 12 județe la o rețea care oferea permise de conducere și cărți de identitate false

Press Alert acum 3 ore
Foto: Arhivă Polițiștii și procurorii DIICOT fac marți 95 de percheziții în mai multe județe din țară la membrii unei rețele care ofereau contra cost permise de conducere și cărți de identitate false. Potrivit DIICOT, perchezițiile au loc în județel

730 metri de plase cu o captură de 177 kilograme de pește, descoperite în lacul Sinoe de către polițiștii din Tulcea

Ziua Constanta acum o ora
Polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina au scos din lacul Sinoe, 17 unelte de pescuit tip plasă monofilament, în lungime totală de 730 metri, în care erau capturate 177 kilograme pește. În data de 03.03.2025, polițiștii de fronti

Bolojan: NATO este pilonul nostru de apărare cel mai puternic

BusinessMagazin acum o ora
România rămâne un aliat angajat şi de încredere al NATO, spune preşedintele interimar Ilie Bolojan.

Cum se menține Adelina Pestrițu la 53 de kg tot timpul: „Am un truc pe care îl aplic de ani”

Cancan acum 2 ore
Adelina Pestrițu, una dintre cele mai cunoscute influencerițe din România, impresionează de ani buni prin silueta sa impecabilă. Deși multe persoane apelează la diete stricte pentru a-și menține greutatea, vedeta adoptă un stil de viață echilibrat,

Vremea

București
acum

mar.

2°/11°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

2°/9°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/17°