Peste 15.000 de persoane din Iaşi şi celelalte judeţe ale Moldovei au venit, sâmbătă, în Piaţa Palatului Culturii pentru a-şi arăta susţinerea faţă de preşedintele suspendat Traian Băsescu. In timpul mitingului PDL pentru sustinerea presedintelui Traian Basescu, a fost intrerupta energia electrica. Organizatorii au fost nevoiti sa foloseasca un generator de rezerva. Organizatorii acuza primaria de sabotaj.
Îmbrăcaţi în haine albe, pe scena din Piaţa Palatului Culturii au urcat liderii PDL, Vasile Blaga, Gheorghe Flutur, Monica Macovei, Server Voinescu, Cristian Preda, Teodor Paleologu, alături de fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu şi liderul de la Noua Republică, Mihail Neamţu.
De asemenea, pe scenă se află şi preşedintele Traian Băsescu, îmbrăcat cu tricoul albastru. “Vreau ca pe 29 să mergem la vot. Sunt foarte mulţi care spun că nemergând la vot nu legitimăm lovitura de stat. Pot fi de acord cu ei, dar până la un punct, şi acest punct este legat de cum ne văd cei din UE. România are acum nevoie să se vadă mai mult ca oricând că există o forţă care pune capăt abuzului şi loviturii de stat a lui Ponta şi Antonescu, iar această forţă nu este alta decât poporul român. Voi sunteţi cei care în 2007 aţi spus NU la referendumul de demitere. Atunci v-aţi apărat preşedintele. Astăzi aveţi de apărat mai mult, astăzi trebuie să vă apăraţi ţara prin votul vostru. Pe 29 nu discutăm despre scaunul lui Băsescu, pe 29 românii au de ales între a spune DA lui Ponta şi Antonescu lăsând ţara în izolare şi a spune NU demiterii preşedintelui, dovedind că românii sunt deasupra clasei politice, deasupra intereselor unor puşcăriabili din Parlamentul României”, a spus preşedintele suspendat.
Alături de liderii PDL, pe scenă au intrat şi tineri care au adus ‘flacăra democraţiei’, după ce aceasta a fost adusă de la Botoşani, după cum ne-a informat preşedintele interimar