Cu veacuri în urmă, Vama chiar a fost vamă. Aşa s-o fi explicând

bunăstarea comunei? Că (susţin politicienii) dac-ai prins cheag

cândva, n-are importanţă când şi cum, dacă urmezi îndemnul ”ţine-o pe si!” şi nu-l iei de model pe Dănilă Prepeleac, avutul de la sine puieşte. Glumesc, desigur, incitat şi de lectura primelor două numere ale revistei umoristice ”Surâsul Bucovinei”, care apare taman la Vama. Tot acolo s-a încheiat de curând Festivalul ”Umor fără frontiere”, despre care a informat la obiect Tiberiu Cosovanu în două numere ale ”Monitorului de Suceava” (ar mai fi de adăugat, pe lista sponsorilor principali, câteva nume: Adrian Porumboiu, preşedintele ”Mopan”, directorul Mihai Anghel de la Cramele Segarcea, familia dr. Dana şi Ștefan Jianu din Bucureşti).

Vama, una dintre cele mai binecuvântate aşezări bucovinene, se nutreşte, desigur, din truda vămenilor, buni gospodari de când se ştiu, dar a şi fost dăruită cu împrejurimi privilegiate, căuşul de la confluenţa râului Moldova cu Moldoviţa parcă ilustrând versurile eminesciene ”munţii în lumină / văile în flori” (”Dulce Bucovină”). Sate faine nu-s deloc puţine în Țara de Sus; câteva sunt purtătoare şi ale unui ”duh cultural” aparte, ce le individualizează şi le scoate cu precădere în evidenţă.

Fruntaşă aş zice că rămâne Vama. Pe câţiva dintre localnicii de suflet şi iniţiativă îi cunosc şi-i vizitez adesea. Cum ar fi familia Orşivschi (Ion mi-a fost coleg la Liceul din Suceava), păstrătoare merituoasă a tradiţiilor locului, cea care a ctitorit originalul ”Muzeu al oului” (într-o poezie citită la Festival se rezolvă o dilemă străveche – oul, sau găina?: la început a fost… Muzeul!), doamna ce păstoreşte ”Pensiunea Lucreţia”, cu care poţi purta oricând discuţii avizate privind starea literaturii, hâtrul medic ”Baronul”; pe unii îi ştiu doar din scris (doctorul Sorin Cotlarciuc, directorul r