Expus la soare, dar şi privirilor, decolteul este vara atuul feminităţii. Pielea din zona decolteului este însă la fel de sensibilă ca şi cea a feţei, având nevoie de aceeaşi îngrijire şi protecţie. Din păcate, uităm adesea că tot ceea ce facem pentru ten trebuie să repetăm şi în cazul decolteului. Şi el este supus îmbătrânirii, iar ridurile pot fi chiar mai accentuate pe gât şi piept decât pe faţă. De ce? Pentru că pielea din aceste zone este mai săracă în glande sebacee, mai fină şi mai sensibilă decât restul corpului.
Iată de ce riscul de deshidratare este mare. Din această cauză, pielea de pe decolteu se ridează şi se lasă mai rapid comparativ cu tenul. Medicul dermatolog Viviana Iordache de la Clinica Dermalife ne reaminteşte că un decolteu îmbătrânit ne trădează vârsta, chiar dacă ridurile din colţul ochilor de-abia sunt vizibile. Un alt dezavantaj – decolteul nu beneficiază de susţinere musculară, motiv pentru care are nevoie de îngrijire şi exerciţii care contribuie la tonifierea bustului. Să nu uităm că un decolteu bine îngrijit, cu piele netedă şi fină, poate fi mai atrăgător decât unul mai generos, dar cu riduri, pete sau alte semne ale îmbătrânirii pielii. Iată care sunt principalele trei etape ale îngrijirii decolteului:
Curăţarea şi exfolierea pielii
Aşa cum ne demachiem faţa în fiecare seară, trebuie să continuăm curăţarea pe zona gâtului şi decolteului. De asemenea, săptămânal vom aplica un gomaj pentru curăţarea pielii în profunzime şi îndepărtarea celulelor moarte. Astfel zona decolteului se menţine catifelată şi strălucitoare. "Evitaţi produsele exfoliante cu particule mari, prea abrazive. Şi pentru decolteu alegeţi aceleaşi măşti exfoliante ca pentru faţă", ne sfătuieşte dermatologul. Gomajul periodic stimulează regenerarea celulară şi circulaţia sangvină.
Hidratare
În fiecare seară, după duş, aplicaţi pe gât şi decol