Sâmbătă, cu mai puţin de o săptămână înaintea debutului Jocurilor Olimpice de la Londra, Nadia Comăneci, legendara gimnastă de nota 10 a României, s-a alăturat pe lista foştilor sau actualilor mari sportivi care au purtat torţa olimpică.
Ea a preluat torţa pe acoperişul arenei O2, din Londra, de la fosta vedeta a baschetbalului, John Amaechi.
Flacăra olimpică a sosit la Londra vineri şi a petrecut noaptea alături de medaliile olimpice şi de bijuteriile coroanei britanice, în Turnul Londrei.
Torţa olimpică va ajunge la Londra vinerea viitoare, pe 27 iulie, ziua în care este programată ceremonia de deschidere a competiţiei.
Născută pe 12 noiembrie 1961, la Oneşti, "ZEIŢA de la Montreal" a început gimnastica de la 4 ani, iar talentul său i-a permis să concureze în competiţii importante încă de la vârste fragede.
În 1975 era deja campioană europeană, la Skien, în Norvegia, unde a cucerit aurul la individual compus, sărituri, paralele şi bârnă, plus un argint la sol.
Însă consacrarea definitivă a venit un an mai târziu, la Jocurile Olimpice de la Montreal, unde a primit şapte note de 10 şi a câştigat aurul la individual compus, paralele şi bârnă.
Citește mai multe despre Nadia Comăneci pe JO2012.Antena3.ro.
Citeşte şi: Un englez în vârstă de 17 ani, arestat pentru că a încercat să fure torţa olimpică
Sâmbătă, cu mai puţin de o săptămână înaintea debutului Jocurilor Olimpice de la Londra, Nadia Comăneci, legendara gimnastă de nota 10 a României, s-a alăturat pe lista foştilor sau actualilor mari sportivi care au purtat torţa olimpică.
Ea a preluat torţa pe acoperişul arenei O2, din Londra, de la fosta vedeta a baschetbalului, John Amaechi.
Flacăra olimpică a sosit la Londra vineri şi a petrecut noaptea alături de medaliile olimpice şi de bijuteriile c