Nu am nicio legătură cu politica şi nici nu mă pricep prea mult la acest domeniu, dar pot totuşi, cred că pot, să îmi exprim părerea în calitate de simplu cetăţean al acestei ţări. Am ameţit, spun drept, şi nu din cauza căldurii insuportabile sau a altor motive care ţin de sănătate. M-a ameţit televizorul. Ori de câte ori îl deschid, am „surpriza” să aflu că s-a mai schimbat ceva, că a mai venit un ministru nou sau că au mai scos aleşii „vreun as din mânecă”.

Ultimele luni au fost, pentru români, lunile promisiunilor lipsite de simţul răspunderii, lunile schimbărilor şi ale orgoliilor „rănite”. Am trecut de la numiri şi demiteri de miniştri pe bandă rulantă, la alegeri locale îndelung discutate şi puse sub lupă pentru o disecare „atentă”, la tentative de sinucidere, la bătălii verbale pentru plecări la Bruxelles, acuzaţii de plagiat, „răsturnări” de Guvern şi chiar suspendări de preşedinţi. Totul în mai puţin de două luni.

Într-o ţară relativ mică, abia luată în calcul de mai marii Europei, se întâmplă lucruri MARI. Suntem cu toţii martorii unui război al orgoliilor care pare să nu se mai termine. Şi, evident, cel mai afectat de tot acest amalgam de evenimente nu e Traian Băsescu, nu e Blaga, nu sunt Anastase şi nici Victor Ponta; e românul simplu pe care ratele la bănci îl pun la pământ, care stă zilnic cu frica în sân ca nu cumva următoarea întreprindere care face disponibilizări să fie cea la care lucrează el; e părintele pentru care creşterea copilului a devenit o problemă; e bătrânul a cărei pensie nu depăşeşte două-trei sute de lei. Ei sunt cei pe care situaţia politică îi loveşte zilnic cu putere.

Îmi permit să întreb: domnilor politicieni aleşi prin votul cetăţeanului de a cărui bunăstare ar trebui să vă îngrijiţi, v-aţi gândit vreodată cum veţi îndrepta situaţia gravă în care aţi adus ţara după ce tot acest circ politic se va sfârşi? V