Avem trei comisii. Una este alcatuita din academicieni, in frunte cu presedintele si vicepresedintele Academiei Romane, exact tipul de comisie pe care il solicita Victor Ponta (probabil nestiind ca exista) pentru evaluarea acuzatiilor de plagiat la adresa lui Ioan Mang.
Desi desfiintata de Ministrul Educatiei exact in ziua analizei cazului Ponta, comisia de academicieni a dat in unanimitate verdict de plagiat in privinta tezei de doctorat a premierului: 85 de pagini copiate in sistem "copy-paste", adica cel mai primitiv tip de plagiat.
Avem o a doua comisie, Comisia Nationala de Etica, aflata in subordinea Ministerului Educatiei, deci implicit a lui Victor Ponta. Comisie a carei componenta a fost schimbata imediat dupa declansarea scandalului Mang si din care acum face parte inclusiv un fost parlamentar PSD.
Aceasta comisie din subordinea ministerului, deci implicit a lui Victor Ponta, este singura care stabileste ca teza de doctorat a premierului nu e plagiat, dar nu pentru ca nu ar exista pagini copiate, despre ele nu se sufla o vorbulita, ci pentru ca in 2003 erau alte norme in vigoare, iar teza le respecta.
Inainte de anuntarea deciziei, presedintele si vicepresedintele Comisiei Nationale de Etica au demisionat fara explicatii.
O a treia comisie este cea de etica a Universitatii Bucuresti, universitate care a emis titlul de doctor pentru Victor Ponta. Desi ministrul Educatiei a amenintat UB cu desfiintarea scoli doctorale in caz de verdict impotriva premierului, comisia de etica a UB a decis in unanimitate ca teza de doctorat a lui Victor Ponta este un plagiat: 115 pagini copy-paste, doar 16 note de subsol si 40 de referinte.
Normele pe care trebuia sa le respecte Victor Ponta in elaborarea lucrarii sunt vechi de 200 de ani, spune presedintele Comisiei de Etica a UB, prof.univ. Marian Popescu