Sala mare a Casei de Cultură Suceava a găzduit ieri Congresul extraordinar al Uniunii Ucrainenilor din România (UUR), delegaţi din Suceava, Maramureş şi Timiş votând o nouă conducere, care îl are în frunte pe Dumitru Morhan.
Prin vot majoritar, fosta conducere a fost revocată şi radiată, iar statutul UUR a fost modificat. A fost ales un nou preşedinte, un nou prim-vicepreşedinte, vicepreşedinţi, secretar general şi noi membri ai consiliului de conducere, pe o perioadă de patru ani.
Echipa lui Dumitru Morhan a avut numeroşi susţinători locali, dar şi reprezentanţi ai minorităţii ucrainene din alte zone ale ţării.
Printre alţii au fost prezenţi şi au luat cuvântul primarul comunei Rona de Sus din Maramureş, Ioan Romaniuc, primarul comunei Leordina din Maramureş, Ştefan Gavriluţi şi deputatul de Botoşani Stelică Strugaru.
Aceştia au garantat pentru noua conducere şi pentru Dumitru Morhan, prezentat ca primul om care îi reprezintă pe ucraineni şi care la nevoie a scos şi bani din propriul buzunar, pentru nevoile etniei, în momentele în care oamenii au fost loviţi de inundaţii sau alte nenorociri.
Congresul a militat pentru eliminarea dezbinării ucrainenilor, considerată mai evidentă ca niciodată, pentru o mai bună conlucrare cu românii şi celelalte minorităţi şi pentru conservarea şi promovarea mai eficientă a obiceiurilor şi tradiţiilor acestei etnii, avându-l ca ţintă principală pe deputatul minorităţii, Ştefan Buciuta, acuzat că acţionează doar pentru propriile interese.
Dumitru Morhan a declarat: „De 22 de ani aşteptăm clipa acestei unificări, să nu mai existe mai multe ramuri şi mai multe interese. Ucrainenii din România au destule probleme, probleme mari care nu l-au interesat niciodată pe deputatul care ne reprezintă acum. De astăzi (n.r. de ieri) începem o muncă serioasă şi de durată, pentru ca măcar copiii noştri să aibă o via