Iacă veni şi Sf. Ilie! E, de-acum ne gândim la toamnă. Sunt călduri mari şi mai este august şi septembrie? S-a cam stricat ordinea vremii, dar ăsta nu-i ultimul an. Ceilalţi ani îşi vor reveni şi reluăm ciclul normal. Deci... nu trebuie să ne stricăm obiceiurile numai după o clipă scrântită din timp. Să revenim.

Sărbătoarea Sfântului Ilie, pe care îl cunoaştem, e musai să o onorăm cum se cuvine. Şi, dacă putem şi vrem să petrecem clipe de neuitat, mergem la Târgul de fete de pe Muntele Găina, din Alba. Şi dacă nu va ploua şi nu va tuna vom fi siguri că merele şi alunele din noua recoltă vor fi frumoase şi sănătoase. Putem merge în zona Sibiului, la nedeea mocănească, dar şi la Săcele, ca să participăm, de astă dată, la Târgul de feciori!

Sfântul Ilie este sărbătorit în toată ţara, de la câmpie la munte. E drept că cei de la sate au condiţii mult mai bune şi respectă toate tradiţiile, dar şi cei năpăstuiţi, de la oraşe, reuşesc să treacă cu greu încercărilor din cârciumi şi alte locuri de petrecere pentru a respacta datinile.

Cu mulţi ani în urmă, când Bucureştiul avea mai multe străzi, cu multe case şi curţi frumoase pline de pomi, legume şi flori, localnicii încercau să respecte datinile folosind spaţii amenajate de ei. În curtea mai mare a unui gospodar, sau chiar într-o zonă în care era un teren viran, flăcăii şi bărbaţii tineri pregăteau una sau mai multe gropi, în care puneau lemne pentru foc. Puneau crengi pe care le legau împreună cu snopuri subţirele de ierburi şi le făceau aşa ca pe nişte roţi montându-le pe gurile gropilor pentru foc, astea fiind, după unii, roţile carului Sf. Ilie. încă de pe la ora patru după amiază, începeau să vină bărbaţii şi femeile, care aveau serviciu, dacă sărbătoarea cădea în cursul săptămânii şi, după o organizare rapidă, porneau cu sacoşele pline către locul amenajat. Nu numai cei care se numeau Ilie şi Ilin