Sfântul Ilie este ziua de celebrare a zeului solar (Sânt-Ilie) la data 20 iulie, considerată a fi mijlocul sezonului pastoral. Sânt-Ilie, ca şi Sân-George şi Sâmedru, este o divinitate populară care a preluat numele şi data celebrării de la un sfânt creştin – Sfântul Prooroc Iile. În Panteonul românesc, Sfântul Ilie este o divinitate a Soarelui şi a focului, identificată cu Helios din mitologia greacă şi cu Gebeleizis din mitologia geto-dacă.

Obiceiuri de Sfântul Ilie – divinitate solară

Ca divinitate solară şi meteorologică, Sfântul Ilie provoacă tunete, trăsnete, ploi torenţiale şi incendii, leagă şi dezleagă ploile, hotărăşte unde şi când să bată grindina. În perioada sa pământeană, Ilie a săvârşit păcate, cel mai mare fiind uciderea părinţilor săi la îndemnul diavolului, păcate pe care le-a ispăşit în moduri diferite şi din această cauză Dumnezeu l-a iertat, l-a trecut în rândul sfinţilor şi l-a urcat la cer într-o trăsură cu roţi de foc trasă de doi sau de patru cai albi înaripaţi. În cer, Sfântul Ilie cutreieră norii, fulgeră şi trăsneşte dracii cu biciul său de foc pentru a-i pedepsi pentru răul pe care i l-au pricinuit. Şi, pentru că dracii înspăimântaţi se ascund pe pământ prin arbori, pe sub streaşina caselor, în turlele bisericilor şi chiar în trupul unor animale, Sfântul Ilie trăsneşte năprasnic pentru a nu-i scăpa nici măcar unul dintre ei. Ca divinitate populară a Soarelui şi a focului, Sfântul Ilie este atestat prin numeroase tradiţii, mai ales în mediile păstoreşti.

Tradiţii păstoreşti

În ajunul acestei zile, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semănate cu cânepă (cânepişti), se dezbrăcau şi, goale, se tăvăleau prin cultură, apoi se îmbrăcau şi se întorceau acasă. Dacă, în noaptea dinspre Sfântul Ilie, visau cânepă verde, era semn că se vor mărita cu flăcăi tineri şi frumoşi, iar dacă visau cânepă uscată, se zicea că se vor m