Ministerul Sănătății a aprobat, în urmă cu două zile, redeschiderea spitalului din orașul Bumbești-Jiu, care a fost închis în primăvara anului 2011. Consiliul Local Bumbești Jiu a aprobat, deja, organigrama și statul de funcții, urmând ca în perioada următoare să se facă angajări.
Potrivit primarului Constantin Bobaru, spitalul va funcționa cu cinci specializări: Medicală, Neurologie, Pediatrie, Chirurgie și Ginecologie. În plus, spitalul va dispune de Radiologie și Farmacie, fără de care nu poate să funcționeze. „Vor fi 112 paturi. A venit aprobarea de la Ministerul Sănătății și urmează să obținem autorizația sanitară de funcționare și să reușim să facem încadrarea personalului, iar la final, să încheiem contractul de prestări servicii cu Casa de Asigurări de Sănătate. Se va reînființa și specializarea de Recuperare neurologică, singura de acest gen din județul Gorj, și, în plus, o să avem și un medic specializat în Balneofizioterapie. Probleme vor fi cu încadrarea, pentru că sunt acte normative restrictive și va trebui să găsim soluții”, a spus primarul orașului Bumbești Jiu, Constantin Bobaru.
Bobaru: Vor veni și medici din alte județe
Primarul Bobarul precizează că vor fi angajați cel puțin câte doi medici pentru fiecare specialitate și că a bătut deja palma cu mai multe cadre medicale. Unii medici se vor întoarce în spitalul de unde au plecat, iar alții vor fi aduși din alte zone ale țării. „Vor fi minim doi medici pe fiecare specialitate. Am antamat câteva posturi, pentru că a fost una dintre condițiile pe care ministerul ne-a cerut-o pentru reînființarea spitalului. Vor veni și medici din alte județe. Oamenii din această zonă au nevoie de un spital”.
Spitalul din Bumbești Jiu a fost închis cu toate că în unitate s-au făcut investiții foarte mari în modernizarea clădirii și în dotarea cu aparatură.
Ministerul Sănătății