La JO, România va fi reprezentată la dublu, în concursul de tenis, de sportivi care au refuzat să joace pentru echipa de Cupa Davis, protestând împotriva federaţiei. În Anglia, părţile vor trebui să se suporte. Sursa: CODRIN PRISECARU
Horia Tecău (27 de ani) va fi port-drapelul României la Londra. Sportivul născut în Braşov, dar crescut la Constanţa, are gânduri mari pentru Olimpiadă, deşi este conştient că se află într-o situaţie imposibilă.
Îl trage înapoi faptul că nu şi-a coordonat programul cu Adrian Ungur, cu care face echipă la dublu, în condiţiile în care vor avea de înfruntat adversari ca fraţii Bryan.
Ungur şi Tecău nu s-au aflat, în ultimele zile, împreună, fiindcă ginerele lui Ilie Balaci a evoluat într-un turneu pe zgură, la Gstaad, unde a jucat la dublu cu italianul Filippo Volandri. Ciudata situaţie este explicată de Horia Tecău.
N-are meciuri împreună cu Adrian Ungur
„M-am calificat pe ultima sută de metri la Olimpiadă, iar programul era făcut dinainte. Nu l-am mai putut schimba. Adrian a exersat alături de Volandri, pentru a se obişnui cu jocul de dublu. La Londra vom încerca să înfruntăm alţi adversari, pe iarbă, la antrenamente. Avem obligaţia să încercăm, pentru a produce surpriza. Vom înfrunta perechi experimentate, dar elementul- surpriză poate conta mult. Trebuie să fac o tactică împreună cu Adrian, pentru a putea avea o şansă. Probabil o voi face eu, fiindcă am mai multă experienţă la dublu. Trebuie să construim totul pe calităţile pe care le avem. N-am mai jucat împreună din perioada junioratului. Sper să fim precum cei care au câştigat la Wimbledon în faţa mea şi a lui Robert Lindstedt, iar elementul-surpriză să conteze”, speră Tecău.
Merge la „război” alături de „duşmani”
Tecău reprezintă acum România, dar a refuzat în urmă cu câteva luni să evolueze pentru echipa de Cupa Davis în barajul cu Olanda. Cum ex