*Sandra se pregăteşte pe patru aparate, dorind să facă la Londra şi individual compus, dar să şi ajute echipa
*La junioare, Sandra era poreclită "Oscar", pentru că în antrenamente nu îi ieşea mai nimic, iar la concursuri strălucea
Sandra Izbaşa (22 ani) a fost singura campioană olimpică din gimnastica europeană la Beijing 2008. O gimnastă atipică pentru România, înaltă (1,67m), blondă, exprem de expresivă, cu o frumuseţe naturală care frapează, Sandra se regăseşte, după patru ani în echipa care va lupta la Londra pentru podiumul olimpic. O perioadă dură, care lăsă în urmă o accidentare gravă, ruperea tendonului lui Ahile la piciorul drept, dar şi fracturarea mâinii stângi, multă suferinţă şi durere, mii de ore de antrenament şi recuperare specială pentru a se putea întoarce în sală.
La finalul lui 2009, Sandra reînvăţa să meargă, să facă primii paşi, să dea la o parte cârjele, să treacă peste coşmarurile în care accidentul suferit în sală se întâmpla iarăşi şi iarăşi. La începutul lui 2011, devenea dublă campioană europeană, la sol şi sărituri, aparat la care antrenorii Mariana Bitang şi Octavian Bellu practic au reinventat-o. În acest an, şi-a apărat titlul continental la sărituri, anunţându-se şi o candidată serioasă la podiumul olimpic la acest aparat, alături de "solul" său de suflet.
Te gândeai după Beijing că vei prinde şi Londra?
Sincer, nu. Îmi aduc aminte că, după ce am câştigat medalia de aur, au fost nişte reporteri care m-au întrebat dacă acum, după ce mi-am împlinit visul olimpic, ne vom mai vedea şi la Londra. A fost cel mai categoric "nu cred" pe care l-am spus vreodată şi uite că după patru ani sunt tot în sală.
Cum a fost acest ciclu olimpic pentru tine?
De la agonie la extaz, cu doi ani petrecuţi în afara sălii, cu o accidentare din care nu credeam că voi mai putea merge vreo