Cristina s-a dus pe litoral cu Vlad Alexandru, cel care-i va deveni soţ pe data de 15 septembrie, însă acolo, surpriză, s-a întâlnit şi cu tatăl ei, milionarul Dana Şucu. Deşi se afla la câteva şezlonguri depărtare, afaceristul a venit la fiica sa, bucuros să o vadă, cei doi fiind fotografiaţi de paparazzii revistei Spy dând mâna ca şi cum ar fi pus un pariu. În tot acest timp, Vlad şi-a văzut de lucru vorbind la telefon mai la distanţă. Odată revenit pe şezlong, Cristina l-a dat cu cremă, cei doi jucându-se ca nişte copii, fără să le pese de ochii indiscreţi ai celor din jur. S-a urcat pe şezlong, peste iubitul ei, dar poziţia incomodă i-a cam jucat feste şi Cristinei i-a intrat slipul în fund. În momentul în care l-a scos, ea şi-a lăsat posteriorul la vedere în toată splendoarea, spre bucuria celor din jur. Mai multe fotografii cu cei trei vedeţi în numărul existent pe piaţă al revistei Spy. Cristina Sucu va avea la nunta traditii inedite din multe tari occidentale. Domnisoare de onoare din Mexic Ceruta de la mama de logodnic! Cristina Sucu si Vlad Alexandru vor face nunta la toamna, acum fiind preocupati cu sesiunea
Cristina s-a dus pe litoral cu Vlad Alexandru, cel care-i va deveni soţ pe data de 15 septembrie, însă acolo, surpriză, s-a întâlnit şi cu tatăl ei, milionarul Dana Şucu. Deşi se afla la câteva şezlonguri depărtare, afaceristul a venit la fiica sa, bucuros să o vadă, cei doi fiind fotografiaţi de paparazzii revistei Spy dând mâna ca şi cum ar fi pus un pariu. În tot acest timp, Vlad şi-a văzut de lucru vorbind la telefon mai la distanţă. Odată revenit pe şezlong, Cristina l-a dat cu cremă, cei doi jucându-se ca nişte copii, fără să le pese de ochii indiscreţi ai celor din jur. S-a urcat pe şezlong, peste iubitul ei, dar poziţia incomodă i-a cam jucat feste şi Cristinei i-a intrat slipul în fund. În momentul în care l-a scos, ea şi-a l