11 februarie 1866, în zori. Prin trădarea comandantului Gărzii, maiorul Dimitrie Lecca, răsplătit ulterior cu postul de ministru de Război, cei trei ofiţeri trimişi de pucişti, căpitanii Anton Costiescu, Alexandru Lipoianu şi Constantin Pillat pătrund în Palat.

Deşi primise informaţii că se pregătea o Lovitură de stat, Alexandru Ioan Cuza nu mişcase un deget pentru a contracara. Mai mult, prefectului Poliţiei, colonelul Alexandru Beldiman, domnitorul îi spune, înainte de miezul nopţii, că se simte în siguranţă, dat fiind că Palatul e păzit de vânătorii batalionului creat de el. Care vânători îl vor trăda, desigur. Liniştit, Al. Cuza merge să doarmă împreună cu amanta sa oficială, Maria Obrenovici.

Conspiraţioniştii forţează uşa dormitorului cu pistoalele în mâini dau de priveliştea doamnei goale.

Credeţi că, jenaţi, obligaţi de Codul Onoarei de ofiţeri, s-au retras murmurând: Pardon!? Nu. Au mers mai departe, respectând Planul Loviturii de stat. Au rugat-o pe doamna să se îmbrace la adăpostul unei mantale ţinute de unul dintre conspiratori şi l-au pus pe Al. I. Cuza să semneze decretul de abdicare. Pentru că în încăpere nu era nici o masă, căpitanul Constantin Pillat şi-a oferit spinarea drept suprafaţă de birou.

Îmbrăcat în civil, Al. I. Cuza a fost scos din Palat şi dus la o locuinţă din Bucureşti.

Noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938. La ordinul generalului Ion Bengliu, Comandantul Jandarmeriei, şi cu încuviinţarea premierului Armand Călinescu, două maşini-dube, sosite de la Bucureşti, iau de la închisoarea Râmnicu-Sărat pe Corneliu Zelea Codreanu şi alţi 13 legionari pentru a-i duce la închisoarea Jilava. Fiecare deţinut era legat cu mâinile de banca din spate şi cu picioarele de partea de jos a băncii din spate. Într-o maşină au fost urcaţi patru legionari, iar în cealaltă 10, în frunte cu Căpitanul. În spatele fiecărui deţinut