Reporter: Cum era "atunci"?
Paul Ciuci: E greu să faci o comparaŢie. Un lucru însă e cert: oamenii găseau bucurie în mai multe chestii mărunte, se adunau mai des împreună familiile, prietenii, se dormea pe jos unii la alŢii, adică se bucurau. Acum însă nu e cenzura, pentru că noi am trecut prin asta. Odată cântam "Regele ielelor" Şi ne-a chemat la Cultură un "tovarăŞ". "Mă băieŢi, ce aveŢi voi în cap? Ce rege?". I-am spus că aŞa sunt versurile, scrise de un poet, Goethe. "De unde e ăsta?", ne-a întrebat. (Râde de se prăpădeŞte.) "Păi, a murit de mult", îi zic. "N-aŢi găsit Şi voi unu' mai actual?".
Toată lumea Ţine minte concertele de la CostineŞti. Chiar era nebunie acolo...
Când am cântat prima dată la terasa Tineretului mai rămăseseră în public câŢiva inŞi, niŞte băieŢi tatuaŢi cu ancore Şi cu "Melania, te iubesc". Se uitau cam strâmb la noi. Apoi a venit unul, "PrinŢul", o figură locală, care ne-a întrebat cu ce tren am venit. I-am zis că venisem cu ăla de trei. "Vezi că aveŢi unul la cinci, să vă întoarceŢi. Aici noi dăm cărŢile!". LeluŢ (Vasilescu, toboŞarul trupei) zice: "Lasă că mă ocup eu". Eu m-am dus să mă culc Şi dimineaŢă, pe la ora Şase, m-am trezit Şi ce văd pe terasă? O masă plină cu sticle goale, iar "PrinŢul" Şi gaŞca lui dormeau cu capetele pe masă, în timp ce LeluŢ picotea pe acolo. "Păi, la ăŞtia tre' să le dai lapte, cu ei mă pui să beau?", zicea el supărat... După aia ne-am împrietenit Şi anul următor, când ne-am dus la CostineŞti, ne aŞteptau la gară cu căruŢa trasă de măgar să ne care sculele, că nu găseai taxiuri atunci.
StăteaŢi mai mult pe drumuri...
Păi, mama îmi făcea bagajul Şi punea Şi slip, Şi cojoc, pentru că, pe vremuri, plecam în turneu de 1 Mai Şi ne întorceam de MoŞ Nicolae! AŞa s-a sudat trupa, în aceste deplasări în care am devenit o familie. Păi, noi am stat împreună mai mult decât cu familiile
