Nunta regală ce a avut loc anul trecut a stârnit curiozitatea întregii lumi. Turiști din toate colțurile au venit la Londra pentru lua parte, indirect, la nunta prințului William cu Kate Middleton.
La mai bine de un an de la evenimentul cu pricina, au ieșit la iveală niște cifre cu adevărat impresionante, din bilanțul anual al Royal Collection, fundația patronată de Casa Regală a Marii Britanii. Practic, tot ce a avut legătură cu nunta celor doi s-a transformat într-un magnet pentru bani, după cum notează presa britanică. Veniturile Royal Collection au sărit de la 8.5 milioane de lire la 50,2 milioane de lire sterline în 2011/2012.
Însă, cea mai impresionantă cifră din bilanțul fundației este cea aferentă tichetelor vândute de pe urma vizitelor turiștilor care și-au dorit să vadă rochia miresei - o creație a Sarahei Burton, de la casa de modă Alexander McQueen, de altfel una dintre cele mai scumpe rochii de mireasă din istorie - , expusă timp de 73 de zile la Buckingham Palace, în 2011. Rochia a fost văzută de 626.678 de persoane, iar valoarea biletelor vândute s-a ridicat la 10 milioane de lire sterline. Alături de rochie, au fost expuși și cerceii de diamante dăruiți ducesei de Cambridge de către părinții săi, respectiv tiara Cartier, împrumutată pentru nuntă de către regina Marii Britanii.
Acesta este, într-adevăr ”efectul Kate”, asupra finanțelor casei regale. Nunta celor doi a dat un impuls activităților comerciale, în decursul anului trecut. Astfel, s-au vândut peste 190.000 de mărfuri relaționate nunții, a căror valoare a depășit 4 milioane de lire sterline. O mare parte din aceste mărfuri au fost comercializate în magazinele fundației, inclusiv cel online.