Duminică dimineaţă în jurul orei 6.00, un apel la 112 anunŢa faptul că o persoană a sărit de la mansarda unui imobil pe capota unui autoturism, rănindu-se şi provocând pagube la nivelul capotei, plafonului şi parbrizului. La locul respectiv a fost trimis un echipaj mixt pentru a-l calma pe individ, dar în loc să se potolească, a devenit Şi mai violent. Pentru a-l liniŞtii Şi a i se putea acorda îngrijiri medicale de către echipajul ambulanŢei sosit la faŢa locului, suspectul a fost încătuŞat, fiind transportat astfel până la spital. Show-ul oferit de acesta a fost unul de zile mari.
Recalcitrantul a înjurat şi a făcut show în faţa oamenilor legii, dar şi a celor care îl filmau. "Bă, vă omor pe toţi! Nu mai râde, că pe tine primul te omor. Asistentă, vino aici că ăştia vor să mă omoare! Fă, nu auzi! Te-am trezit din morţii mă-tii?!", a urlat băiatul care, se pare, era sub influenţa drogurilor dar şi a alcoolului.
Poliţiştii l-au identificat ca fiind Sabin N., de 21 ani, din Techirghiol.. Scandalagiului i-a fost întocmit dosar penal pentru distugere şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.
Duminică dimineaţă în jurul orei 6.00, un apel la 112 anunŢa faptul că o persoană a sărit de la mansarda unui imobil pe capota unui autoturism, rănindu-se şi provocând pagube la nivelul capotei, plafonului şi parbrizului. La locul respectiv a fost trimis un echipaj mixt pentru a-l calma pe individ, dar în loc să se potolească, a devenit Şi mai violent. Pentru a-l liniŞtii Şi a i se putea acorda îngrijiri medicale de către echipajul ambulanŢei sosit la faŢa locului, suspectul a fost încătuŞat, fiind transportat astfel până la spital. Show-ul oferit de acesta a fost unul de zile mari.
Recalcitrantul a înjurat şi a făcut show în faţa oamenilor legii, dar şi a celor care îl filmau. "Bă, vă omor pe toţi! Nu mai râde,